Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 iulie 2022 18:30 / Actualizat miercuri, 27 iulie 2022 23:01
Florin Tănase (27 de ani) s-a transferat în China la Shanghai Port, dar este posibil să nu joace alături de vedeta echipei, Oscar (31). Brazilianul forțează plecarea în Brazilia.
Transferat de chinezi pentru suma de 3 milioane de euro, Tănase are șanse mici să joace în aceeași echipă cu Oscar. Mijlocașul adus în 2017 de la Chelsea pentru 60 de milioane de euro este pe picior de plecare de la Shanghai Port.
Anunțul a fost făcut de celebrul jurnalist italian Fabrizio Romano. Acesta a dezvăluit că Flamengo și Shanghai negociază încă de pe 15 iulie transferul lui Oscar în Brazilia, iar mijlocașul forțează revenirea în țara natală.
Dacă mutarea se va oficializa, atunci Tănase ar deveni cel mai valoros jucător din lotul lui Shanghai. Internaționalul român este cotat la 5.500.000 de euro, în timp ce Oscar are o cotă de piață de 15.000.000 de euro.
Tănase, la Shanghai Port
FCSB primește 3 milioane de euro în schimbul internaționalului pe care a plătit 1,5 milioane în 2016. Conform spuselor lui Becali, Tănase va avea un salariu de un milion de euro anual, aproximativ 83.000 de euro lunar, aproape triplu față de ce primea la FCSB (30.000 de euro).
„Da, e gata. El va avea un milion de euro salariu, plus bonusuri: 10.000 de euro în funcție de meciurile jucate. Noi nu avem bonusuri, doar cele 3 milioane de euro.
Sunt liniștit, aveam un stres cu salariul său, primea 30.000 de euro, cu taxe ajungeam la 40.000. Am scăpat de 40.000, iau 3 milioane, acum am scăpat de stresul de a da bani din buzunar”, a declarat Becali la Pro X.
Ce pierde FCSB prin plecarea lui Florin Tănase:
- Golgheterul sezoanelor 2021/2022 (20 de goluri) și 2020/2021 (24 de goluri) în Liga 1;
- Cel mai valoros jucător din Liga 1, evaluat la 5,5 milioane de euro, la fel de mult ca Darius Olaru;
- Cel mai bun marcator din istoria Ligii 1 ÎNCĂ în activitate, cu 98 de goluri;
- O voce puternică în vestiar și un jucător polivalent, capabil să dea un randament bun atât ca inter, cât și ca atacant;
- Internațional român cu 14 meciuri și un gol pentru prima reprezentativă;
- Decarul ultimilor ani.
VIDEO Nicolae Dică, prima conferință de la revenirea la FCSB: „Am aflat cu 15 minute înainte de antrenament că Tănase nu participă”
Citește alte știri de actualiatate:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”