Articol de GSP - Publicat sambata, 28 septembrie 2019 18:45
Bayern Munchen a câștigat în deplasarea de la Paderborn, scor 3-2, și urcă pe primul loc în Bundesliga.
Gnabry a deschis scorul în minutul 16, profitând de o ieșire neconvingătoare a portarului advers. Coutinho a dublat diferența în minutul 55, lăsat în fața porții goale de același Gnabry. Proger a încins finalul cu reușita din minutul 68, 1-2, dar Lewandowski a răspuns după 11 minute cu o „scăriță” elegantă.
Reușita partidei i-a aparținut însă fundașului nigerian Jamilu Collins. Șutul său de la 30 de metri l-a păcălit pe Neuer, plasat greșit.
Neuer, gafă în moment inoportun
Președintele lui Bayern Munchen amenința săptămâna asta cu boicotarea naționalei dacă selecționerul Joachim Low îl va titulariza pe Ter Stegen în locul portarului lui Bayern: „Nu vom accepta să existe un schimb în poartă. Dacă se întâmplă asta, nu vom mai lăsa jucători la națională!”.
Bayern, prima în Bundesliga
Bayern profită de eșecul lui Leipzig în fața lui Schalke, scor 1-3, și urcă pe primul loc în Budesliga. Campioana are 14 puncte după primele șase meciuri.
Vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”