Articol de Theodor Jumătate - Publicat luni, 18 martie 2019 11:20
PAOK la 7 puncte de Olympiakos. Huliganii mascați ai lui Panathinaikos au invadat terenul în minutul 63, când adversarii de la Olympiakos au deschis scorul. Meciul a fost suspendat, după ce poliția a răspuns cu gaze lacrimogene.
Anul trecut, cele mai importante meciuri ale campionatului, PAOK - Olympiakos și PAOK - AEK, au fost suspendate din cauza incidentelor de pe stadionul din Salonic și s-au încheiat la tribunalul federației. De fiecare dată, oaspeții au câștigat cu 3-0 la "masa verde". Așa a pierdut Răzvan Lucescu titlul în Grecia.
N-au mai vrut să iasă de la vestiar
Duminică seară, eternul derby Panathinaikos - Olympiakos a luat foc încă din prima repriză, când fanii radicali ai verzilor au invadat terenul, atacând marii rivali. Arbitrul neamț Marco Fritz a întrerupt meciul, care s-a reluat după zece minute.
La pauză, roș-albii au refuzat inițial să mai iasă din vestiar, susținând că unii dintre suporterii adverși sunt înarmați cu cuțite. Au fost convinși în cele din urmă să joace. Și au deschis scorul (Guerrero 53). Zece minute mai târziu, o sută de huligani mascați ai lui Pana au pătruns iar pe gazon (susținătorii lui Oly n-au fost pe "Olimpic"). Poliția a răspuns cu gaze lacrimogene, iar partida nu mai putea continua. Suspendată definitiv în minutul 69.
Rămân 7 puncte între PAOK și Oly
Au fost confruntări violente și în afara stadionului. Cocktailurile Molotov au explodat în jurul arenei, incendiind mai multe mașini în noaptea ateniană.
VEZI AICI CUM ARATĂ CLASAMENTUL ÎN GRECIA
Panathinaikos va fi pedepsită aspru, susține presa elenă: 0-3 la "masa verde", șase puncte de penalizare și trei meciuri cu porțile închise. Olympiakos rămâne la șapte puncte în spatele lui PAOK, cu cinci etape înainte de finalul sezonului.
vezi și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”