INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  COLUMBIA

Peste 60 de răniţi la meciul America-Deportivo Cali

Articol de GSP - Publicat duminica, 09 martie 2008 00:00

Aproximativ 60 de persoane au fost rănite în urma incidentelor care au dus la abandonarea derby-ului de sâmbătă noapte dintre America şi Deportivo Cali, informează Reuters.

Arbitrul Wilmer Roldan a oprit meciul în minutul 82, când Deportivo conducea cu 1-0, în timp ce poliţia încerca să restabilească ordinea între fanii celor două echipe prezenţi în tribunele stadionului Pascual Guerrero din Cali. Incidentele au apărut după ce antrenorul lui America, Diego Umana, a vrut să-l lovească pe omologul său de la Cali, Daniel Carreno, în timp ce jucătorii de la America, nervoşi de oprirea meciului, îl alergau pe arbitru, care s-a refugiat pe tunelul spre vestiare.

"Cineva mă enerva şi l-am lovit, dar nu l-am văzut. Este vina mea şi dacă trebuie să părăsesc fotbalul, asta e. Mi-am pierdut controlul din cauza arbitrajului", a declarat Carreno, care a încercat să-l lovească pe Umana, dar a fost oprit de jucători.

Un oficial al Crucii Roşii a declarat că au fost mai mult de 60 de răniţi şi că mulţi dintre ei au fost trataţi chiar pe gazon, multe dintre victime fiind membri ai galeriei lui America.

sursa: Newsin

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
Superliga
„Dumnezeu cu mila! M-am dus în groapă” » „Gaură” de 15 milioane de euro pentru patronul din Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Superliga
S-a înțeles deja cu Rapid și chiar ar fi semnat cu giuleștenii! De ultimă oră, Șumudică oferă un fotbalist în contul tranzacției
Mariaj iminent! Numirea lui Adrian Mutu în Superliga, chestiune de ore: „Mai avem de făcut doar reglaje fine” + Salariu mai bun decât Kopic la Dinamo
Superliga
Mariaj iminent! Numirea lui Adrian Mutu în Superliga, chestiune de ore: „Mai avem de făcut doar reglaje fine” + Salariu mai bun decât Kopic la Dinamo

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (1)
 •  09 Martie 2008, 17:20

Doamne ce nebuni mai sunt si aia !!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează