INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Piraţii din Bosfor » Galatasaray a devenit exponenta unei ţări în plin boom economic ce visează la JO 2020

Foști adversari în
Foști adversari în "optimile" Ligii 2009-'10, Sneijder (28 de ani) și Drogba (34) sînt acum colegi la Galarasaray

Articol de - Publicat joi, 14 februarie 2013 00:00 / Actualizat miercuri, 13 februarie 2013 20:38

După venirea miliardarului Aysal în 2011, Cim Bom a început să captureze vedete. Başkanul le-a promis fanilor pe Buffon şi Kaka, mulţumindu-se în această iarnă cu Sneijder şi Drogba.

Marica şi colegii săi de la Schalke s-au bucurat, probabil, în decembrie cînd au aflat adversarul din "optimile" Ligii. Numai că echipa care a eliminat-o pe CFR din grupe s-a schimbat formidabil într-o lună şi jumătate. Galatasaray a uimit Europa în 2013 cu două superlovituri de imagine: Sneijder şi Drogba! Regizorul olandez vicecampion mondial şi bomberul ivorian campion european cu Chelsea.

Salarii de 5-6 milioane!
Explozia Cim Bom nu este deloc întîmplătoare şi se datorează noului başkan. Ales cu o zdrobitoare majoritate, Unal Aysal l-a rechemat în vara lui 2011 pe "Împăratul" Terim. Şi le-a promis suporterilor pe Buffon şi Kaka.

A investit 24 de milioane de euro în primul an, atrăgîndu-i pe Felipe Melo, Riera, Eboue, Ujfalusi şi Muslera cu salarii mari. Aşa a reuşit să ia titlul aşteptat de 4 ani. Vara trecută, a doua injecţie asemănătoare. Calificarea în primăvara Ligii i-a aprins însă ambiţiile şi miliardarul a licitat fantastic.

Cu 7,5 milioane l-a "răpit" de la Inter pe Sneijder, convingîndu-l cu un salariu de 5 milioane plus 25.000 bonus de meci jucat. Iar pentru a-l avea 18 luni pe Drogba şi a-l determina să uite de Milan şi Juve a pus la bătaie un supercontract 14 milioane de euro fără primele de meci!

Vor JO 2020 şi al doilea canal pe Bosfor
Fenomenul se încadrează perfect în boomul economic al Turciei, o răscruce comercială între două continente, al cărei PIB creşte în medie anual cu 5% sfidînd criza. O ţară în expansiune culturală şi sportivă, ce a propulsat Istanbulul favorit în duelul cu Madrid şi Tokyo pentru a găzdui JO 2020! Care a lansat proiectul unui al doilea canal pe Bosfor (exclusiv comercial) şi a ajutat Galata cu 120 de milioane $ la construirea "Turk Telekom Arena". Din care Cim Bom scoate anual 60 de milioane.

În 1957 şi-a cumpărat insulă!
Clubul reprezentînd burghezia laică a cartierului Galata, aflat pe malul european al Bosforului, are 12 secţii şi 1.500 de sportivi legitimaţi. În afara Turk Telekom Arena, Cim Bom dispune de un centru sportiv şi 8 baze răspîndite în Istanbul. Posedă o insulă la 150 m de coasta Bosforului, unde ajungi cu vaporaşul.

Cumpărată în 1957 şi numită simplu "Galatasaray". Iniţial a fost folosită ca piscină pentru echipa de volei, acum are o destinaţie comercială, oferind vizitatorilor multe restaurante şi localuri. Galatasaray se bazează pe 4 sponsori: Nike, Avea (telecomunicaţii), Ulker (dulciuri) şi Nikon (foto).

"Vulpea" are ambiţii europene
Unal Aysal (71 de ani) a preluat Galata în mai 2011. Succesorul lui Adnan Polat a reuşit să doboare recordul de voturi în istoria de 106 ani a clubului: 2998 din 4019! Poreclit "Vulpea" pentru abilitatea în afaceri, magnatul în domeniul petrolier a cotat imediat Cim Bom la Bursă, specialitatea sa. Iar în urmă cu cîteva luni a mărit capitalul social cu 150 de milioane de euro şi a împuşcat doi iepuri dintr-un foc. I-a adus în minoritate pe ceilalţi acţionari şi a oferit un buget foarte generos de achiziţii ca să atace Europa. Galata visează departe, deşi în "optimile" Ligii o înfruntă pe Schalke.

95,1 milioane de euro reprezintă veniturile Galatei în sezonul 2011-'12. Conform Deloitte, Cim Bom e pe locul 30 în Europa

44 de trofee a cucerit clubul fondat în 1905, 18 titluri, 14 Cupe şi 10 Supercupe ale Turciei, Cupa UEFA şi Supercupa Europei

11 români au purtat tricoul Galatei: Rotariu, A. Ilie, Hagi, Filipescu, Gică Popescu, Luţu, Niculescu, Tamaş, Ovidiu Petre, Florin Bratu şi Bogdan Stancu. Doi au antrenat: Mircea Lucescu şi Hagi

500 de milioane de dolari e averea preşedintelui Unal Aysal estimată de revista Forbes. E al 38-lea între cei mai bogaţi turci

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează