Articol de GSP - Publicat marti, 12 aprilie 2022 23:07 / Actualizat marti, 12 aprilie 2022 23:38
Michel Platini (66 de ani), fostul președinte UEFA, și Sepp Blatter (86 de ani), fostul președinte FIFA, vor fi judecați pentru fraudă fiscală în iunie, în Elveția.
Platini și Blatter sunt acuzați de asemenea de management defectuos, abuz de încredere și fals. Cei doi sunt suspectați că au manevrat ilegal, în detrimentul FIFA, o sumă de 1,8 milioane de euro, care a ajuns în buzunarele fostului fotbalist francez, anunță RMC Sport. Din cauza acestor acuzații, cei doi au fost suspendați din fotbal, în 2016, pe o perioadă de 6 ani.
Platini și Blatter, judecați pentru fraudă
Michel Platini, triplu câștigător al Balonului de Aur, a fost consilierul lui Blatter la FIFA, în perioada 1998 - 2002, când elvețianul se afla la primul mandat la conducerea forului internațional. În 2011, fostul fotbalist a reclamat o datorie de 2 milioane de franci elvețieni (1,8 milioane de euro) din partea FIFA.
Potrivit tribunalului elvețian, Platini ar fi primit apoi această sumă pe baza unui acord verbal încheiat cu Blatter, considerat nefondat de procuratura care se ocupă de caz. Potrivit presei din Hexagon, fostul fotbalist francez avea un salariu de 300.000 de franci elvețieni, anual.
La începutul procesului, cei doi au declarat că salariul lui Platini ar fi fost de fapt de 1 milion de franci pe an. Acesta ar fi primit doar jumătate din remunerație în timpul mandatului de consilier, iar restul de 2 milioane ar fi fost primite cu o întârziere de 9 ani.
Procesul în care Platini și Blatter sunt acuzați de fraudă se desfășoară în perioada 8 - 22 iunie, cei doi riscând până la 5 ani de închisoare, potrivit legislației elvețiene.
Citește și:
Bayern - Villarreal, în sferturile Ligii Campionilor » Egalitate la pauză