Articol de Theodor Jumătate - Publicat vineri, 09 august 2019 13:42
Liverpool poate fi campioana Angliei, un titlu pe care îl așteaptă din 1990. Klopp anunță: ”Trebuie să depășim nivelul de anul trecut”. Când City și Guardiola au încheiat primii cu un singur punct avans
Mult timp, Liverpool a crezut că e campioană sezonul trecut. A fost atât de aproape, a avut și șapte puncte avans în iarnă. În final, cu o serie de 14 victorii, Man. City a încheiat prima. La limită. Un singur punct avans.
9,16 miliardeeste cota totală a jucătorilor din Premier League (record în campionatele Europei), cu 1,33 miliarde mai mare ca anul trecut
Echipă completă și omogenă. Campioana Europei
Acesta poate fi însă momentul lui Klopp. După 30 de ani de așteptare, neamțul care a cucerit Champions League poate câștiga și titlul în Premier League. Nu a făcut niciun transfer important, dar nici nu a pierdut pe nimeni (mercato s-a terminat aseară în Anglia). Și echipa e omogenă, puternică, având cel mai valoros portar al lumii, Alisson, MVP-ul campionatului în apărare, Van Dijk, o linie de trei războinici la mijloc și cel mai bun trident ofensiv din Europa: Salah-Firmino-Mané. SFM exploziv.
1,35 de miliardeau cheltuit cele 20 de cluburi ale elitei engleze pentru 217 jucători achiziționați în această vară
Pep visează la al 3-lea titlu consecutiv
Specialiștii insulari sunt convinși că duelul de foc cu City se va repeta, însă Klopp avertizează: "Nu vor fi doar două echipe. Vor fi șase în luptă. Nu înțeleg de ce Arsenal n-ar intra în cursă? De ce nu și Chelsea, cu venirea lui Lampard?". La fel gândește și Guardiola. Adăugând: "Noi favoriți? Deocamdată, vom încerca să învingem în primul meci, cu West Ham".
651 de milioaneau câștigat cluburile Albionului vânzând 193 de fotbaliști în actuala campanie de transferuri
Pentru Guardiola, ar fi al treilea titlu consecutiv în Premier. Și spune: "Aș semna acum să repetăm performanțele din sezonul precedent. Patru trofee, chiar dacă ar însemna să renunț la Champions League".
"Trebuie să reușim"
Klopp știe că, pentru a fi campioni, "trebuie să depășim nivelul de anul trecut. Nimeni nu garantează acest lucru. Nu poți zice doar că apeși butonul și o vei face. Dar trebuie să reușim".
26,9 anieste media de vârstă a celor 555 de jucători care vor evolua în Premier League în acest sezon
368 de străini(66,3%) sunt incluși în loturile celor 20 de echipe pregătite de start în 2019-2020
FAVORITELE LA TITLU
Citește și:
David Luiz a obținut ce și-a dorit: transferul la Arsenal » Fanii lui Chelsea s-au răzbunat crunt!
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”