Articol de GSP - Publicat vineri, 03 decembrie 2021 10:56 / Actualizat vineri, 03 decembrie 2021 11:05
Rangers i-a fixat suma de transfer lui Ianis Hagi (23 de ani): 10,5 milioane de euro. Suma este considerată prea mare de către Galatasaray, iar transferul a intrat în impas.
Ianis Hagi este dorit de Fatih Terim la Galatasaray, iar antrenorul Cim-Bom urmărește cu atenție situația internaționalului roman.
Prețul cerut de Rangers a speriat-o pe Galatasaray
Fatih Terim nu renunță deloc la Ianis Hagi. E atras de mult timp de „tricolor".
Rangers cere 10,5 milioane de euro pentru fotbalistul român. Galatasaray ar considera pretențiile scoțienilor drept nejustificat de mari, astfel că transferul a intrat în impas, potrivit celor de la Fotomac.
Ianis Hagi, spre Premier League?
Galatasaray nu este singura echipă interesată de serviciile lui Ianis. Aston Villa, noua echipă a lui Steven Gerrard, s-a arătat și ea interesată de fiul „regelui”.
Englezii de la talkSPORT au întocmit o listă de jucători pe care Gerrard i-ar putea aduce la noua echipă. Printre ei, și Ianis Hagi.
„Ianis a avut un impact mare anul trecut, când Rangers a câștigat titlul. S-a ridicat la nivelul numelui legendarului său tată și a contribuit la 15 goluri în 27 de meciuri de campionat.
Versatilitatea românului este pe placul lui Gerrard, care își dorește astfel de jucători la Villa. Ianis poate juca atât în benzi, cât și în poziție centrală”, notează jurnaliștii britanici.
Ianis Hagi, luat în vizor după ultimul meci la Rangers: notă dezamăgitoare
Ianis Hagi (23 de ani), mijlocașul ofensiv al celor de la Rangers, a fost pe teren pe toată durata partidei cu Hibernian, câștigată cu 1-0.
Evoluția românului nu i-a impresionat însă pe jurnaliștii scoțieni. Cu excepția unei ocazii irosite în prima repriză, Ianis nu s-a evidențiat prea mult pe durata partidei, iar la final a încasat nota 5 din partea unei publicații scoțiene.
„A fost o evoluție slabă a lui Hagi, care nu a reușit să ofere prea mult prin pasele, driblingurile sau șuturile lui. Românul a părut că aleargă prin noroi uneori”, au scris jurnaliștii scoțieni de la ibroxnews.com.
3 goluri și 4 pase decisivea reușit Ianis Hagi la Rangers în acest sezon (20 de apariții)
Citește și:
Sunt cu cuțitul la os! Altă veste înfricoșătoare pentru Juventus, după amenințarea cu retrogradarea