Articol de GSP.RO - Publicat vineri, 24 iulie 2020 23:28 / Actualizat sambata, 25 iulie 2020 00:21
PSG a câștigat Cupa Franței după ce s-a impus în fața lui St. Etienne în finală, scor 1-0. Golul a fost înscris de Neymar Jr (28 de ani).
Francezii au asistat vineri seara la primul meci oficial disputat în Hexagon după întreruperea prematură a Ligue 1. PSG și St. Etienne s-au duelat în finala Cupei Franței, campioana reușind să se impună în meciul la care au fost prezente în tribune pe Stade de France (Paris) 5.000 de persoane!
Scorul a fost deschis destul de rapid, prin Neymar, care a punctat în minutul 14 după o acțiune în viteză a lui Kylian Mbappe. Francezul a depășit mai mulți adversari, a șutat violent, însă mingea a fost respinsă de portarul Moulin. Respingerea a fost nefericită, mingea ajungând la Neymar, care a deschis scorul.
VIDEO cu golul marcat de Neymar, AICI
Prima repriză a confruntării s-a mai remarcat printr-un moment nefericit. În minutul 27, Loic Perrin l-a doborât pe Kylian Mbappe după un fault dur. Vizibil iritați de intrarea adversarului, fotbaliștii lui PSG au reacționat violent și cele două echipe au fost la un pas de bătaie. Arbitrul a arătat inițial cartonașul galben pentru Perrin, însă la intervenția VAR-ului și-a schimbat decizia și l-a eliminat pe fundașul central al lui St. Etienne.
Mbappe nu a putut continua meciul, astfel că Thomas Tuchel s-a văzut nevoit să îl înlocuiască pe atacantul francez cu Pablo Sarabia. Această situație a dus la prelungirea primei reprize cu 7 minute, însă niciuna dintre echipe nu a mai reușit să înscrie până la pauză.
Kylian Mbappé hobbles off after a nasty challenge...
— Football on BT Sport (@btsportfootball) July 24, 2020
PSG have a very big month coming up. Not good. pic.twitter.com/nHKJXxp1Xw
Kylian Mbappe is on crutches after going off injured for PSG
— Footy Accumulators (@FootyAccums) July 24, 2020
Less than 3 weeks till the Champions League returns 😬 pic.twitter.com/n6NjoJVGBI
Niciun gol în partea a doua
Repriza secundă s-a aflat la discreția lui PSG, fotbaliștii campioanei părând în control pe parcursul întregii părți. „Oaspeții” nu și-au creat nicio situație periculoasă de gol, în timp ce PSG a trecut în repetate rânduri pe lângă majorarea avantajului.
Di Maria și Sarabia au fost foarte aproape să marcheze, însă argentinianul a trimis puțin pe lângă poartă, în timp ce spaniolul a fost blocat de Jessy Moulin, un portar care a fost în mare formă.
PSG reușește astfel să cucerească 2 dintre cele 3 trofee puse în joc în Franța. Echipa lui Thomas Tuchel mai are de disputat o finală internă în acest sezon: pe 31 iulie va da piept cu Lyon în ultimul act al Cupei Ligii Franței.
13 Cupe ale Franțeiare PSG în palmares după triumful din această seară
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Șoc pentru un star de la Liverpool! Hoții i-au spart casa în timp ce sărbătorea câștigarea titlului