Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 18 martie 2024 16:04 / Actualizat luni, 18 martie 2024 16:18
George Pușcaș (27 de ani), atacantul lui Bari, titular și sâmbătă la 0-1 cu Sampdoria, este acuzat în presa locală pentru ocaziile mari ratate și randamentul slab. „În afara celor două goluri marcate în 10 apariții, 7 în echipa de start, nu s-a remarcat mai deloc. Poate revine cu chef mai mult de la națională”, scrie Qutidiano di Puglia
De când s-a transferat sub formă de împrumut de la Genoa la Bari, George Pușcaș nu a rămas pe margine în niciun meci din Serie B. Antrenorul Giuseppe Iacchini are încredere în atacantul român, care, în schimb, a livrat prea puțin: două goluri, cu Lecco (3-1) și Venezia (1-3), plus un penalty obținut sâmbătă cu Sampdoria (0-1).
Ultimul meci dinaintea pauzei rezervate partidelor interțări a însemnat o nouă dezamăgire adusă de „tricolor", al cărui credit din partea tifosilor e în continuă scădere, dovadă sondajul în care mai are doar 53,6% dintre voturi pro menținerea lui în echipa de start a biancorossilor.
„Să sperăm că George Pușcaș își va reveni o dată cu meciurile naționalei României", a scris Quotidiano di Puglia.
„Nici nu este de mirare că fanii se iau de Pușcaș”
„Neconvingător a fost iar Pușcaș, care a irosit mai întâi o ocazie clară în fața portarului Stankovic, apoi a nimerit bara transversală în ultimele minute", l-a caracterizat Tuttobari.com.
Quotidiano di Puglia a observat că a fost „mai vioi decât în alte momente, dar în prima repriză a șutat peste Stankovic, risipind golul posibilului avantaj, și în partea secundă a lovit bara transversală într-o situație în care un vârf inspirat ar fi trebuit să scuture plasa.
S-a dovedit imprecis și lipsit de noroc. Nici nu este de mirare că suporterii s-au luat de Pușcaș".
25% din golurile marcate de Bari în două luni
Cifrele lui George Pușcaș din 2024 le dau dreptate fanilor. De la revenirea sa la Bari, a evoluat în toate cele zece meciuri și a strâns 605 minute, reușind două dintre cele 8 goluri pe care le-a înscris formația sa în Serie B de la împrumutul de la Genoa.
În consecință, și cota acestuia de piață a scăzut până la două milioane de euro, conform Transfermarkt.de.