INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TURCIA

Trei stele căzătoare! Marile puteri ale Turciei sunt în cădere liberă

Marile puteri ale Turciei sunt în cădere liberă-Galatasaray// Foto: Imago
Marile puteri ale Turciei sunt în cădere liberă-Galatasaray// Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 16 decembrie 2021 12:46 / Actualizat joi, 16 decembrie 2021 13:31

Sezonul trecut, Beșiktaș, Galatasaray și Fenerbahçe s-au întrecut până în ultima etapă, prima cucerind titlul, la egalitate de puncte cu „Cim-Bom-Bom”, datorită rezultatelor din meciurile directe. Diferența dintre puterile Turciei și Trabzonspor, locul 4, a fost mare. Față de celelalte echipe, la ani-lumină.

Beșiktaș. Șase înfrângeri în Ligă. Tot șase în campionat

Toate se confruntă în actuala stagiune cu situații neașteptate. Nu le-a ajutat deloc să joace în paralel în cupele europene și căderea în Super Lig e brutală.

Campioana Beșiktaș, ultima în grupele Ligii, cu șase înfrângeri în șase partide, e pe 7 în campionat, cu șase eșecuri și trei egaluri. Antrenorul Sergen Yalcin, cel purtat pe brațe în primăvară, a fost demis pe 9 decembrie. Bruno Pinheiro va fi noul tehnician. Portughezul va rezilia contractul la Estoril și va semna pe un an și jumătate cu „vulturii”.

Lucescu mai pierde un jucător! Se desparte de un fundaș de 22 de ani pentru aproape 30 de milioane!
UCRAINA
Lucescu mai pierde un jucător! Se desparte de un fundaș de 22 de ani pentru aproape 30 de milioane!

Fenerbahce. A doua demitere?

Fenerbahçe, eliminată din seriile Europa League și trimisă în Conference, stă puțin mai bine decât Beșiktaș în întrecerea internă. Poziția a 5-a în clasament, după o perioadă tulbure, învinsă de patru ori (cinci în total) și cu două remize în ultimele opt etape. 

Potrivit presei de la Istanbul, președintele clubului, Ali Koç, a decis să-l concedieze pe antrenorul Vitor Pereira după 2-3 cu Gaziantep. Nu e încă oficial, dar zilele lui sunt numărate la Fener. 

Revenit în vară, deși fusese dat afară cu scandal în 2016, când cele două părți ajunseseră la TAS, lusitanul nu a convins deloc în această toamnă. Nu va mai fi, probabil, din ianuarie la galben-albaștri. Ca înlocuitori, trei variante: Slaven Bilic, Okan Buruk și Joachim Low.

George Puşcaş vine să se bată la titlu în Liga 1! Englezii au făcut anunţul
MERCATO
George Puşcaş vine să se bată la titlu în Liga 1! Englezii au făcut anunţul

Galatasaray. „Împăratul” Fatih Terim se clatină

Galatasaray, singura care s-a impus în competițiile continentale - a câștigat grupa de Europa League-, stă cel mai rău în Süper Lig. Locul 9, după cinci eșecuri și cinci egaluri, fără victorie de cinci runde

Deocamdată, nu se discută despărțirea de Fatih Terim, dar „Împăratul” lui Cicâldău și Moruțan se clatină la Galata. Dacă situația rămâne negativă, nu ar fi exclus să părăsească încă o dată clubul carierei. Ar fi a patra oară.

Galata și-a pierdut portarul

O altă veste rea pentru Galatasaray. Fernando Muslera, portarul și căpitanul, accidentat stupid, după o ciocnire cu un coechipier (Luyindama) la 0-1 cu Sivas, a suferit o leziune la ligamentele genunchiului stâng. Și va lipsi mai mult de două luni. Conducerea clubului caută un înlocuitor.

Citește și:

George Puşcaş vine să se bată la titlu în Liga 1! Englezii au făcut anunţul

Gigi Becali nu s-a abținut! Tiradă în direct: „Nu-i vreau în play-off, s-ar da la o parte cu CFR Cluj!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează