Articol de Daniel Grigore - Publicat sambata, 12 octombrie 2024 17:18 / Actualizat sambata, 12 octombrie 2024 17:18
Raul Rusescu, 36 de ani, a lucrat sub comanda lui Unai Emery (52) și spune la Premier GSP ce-l diferențiază pe managerul lui Aston Villa de alți antrenori.
Cumpărat de Sevilla în vara lui 2013 cu 2,2 milioane de euro, Raul Rusescu a adunat câteva prezențe sub comanda lui Unai Emery, actualul manager al lui Aston Villa.
Triplu campion al României, de două ori cu FCSB, o dată cu Unirea Urziceni, Rusescu a îmbrăcat tricoul andaluzilor de 7 ori, de 4 ori în Europa League, o dată în campionat, de două ori în Cupa Regelui, partide în care a înscris 3 goluri.
Aflat în trecut sub comanda lui Unai Emery, Rusescu are idei bine conturate despre stilul și metodele antrenorului basc, extrem de apreciat în prezent în Premier League pentru rezultatele obținute la Aston Villa. Fostul atacant le-a împărtășit la emisiunea Premier GSP, producția Gazetei axată pe fotbalul englez.
Raul Rusescu a lucrat cu Unai Emery și dezvăluie: „Asta am remarcat prima dată la el”
„Poate avea Aston Villa constanță în rezultate? Da. În primul rând, îl are pe Unai Emery. Știm foarte bine stilul lui, că este capabil să mențină concentrarea, nivelul de lucru și să țină echipa sus. Am văzut asta anul trecut, o vedem și acum.
Este un antrenor cu o filosofie foarte clară, nu se abate de la ea. Asta am remarcat prima dată când am ajuns la Sevilla. Pentru el nu este o problemă că lipsesc cei mai buni jucători. Nu contează! Jucătorii de la prima echipă trebuie să intre și să-și facă treaba.
Au un Ollie Watkins, pe care îl văd cel mai bun atacant din Premier League după Haaland la momentul ăsta, și o echipă care arată bine, agresivă, care aleargă, se bate pentru fiecare minge și încearcă să aibă controlul”, a afirmat Rusescu la Premier GSP.
În primul sezon întreg pe care l-a petrecut pe banca lui Aston Villa, Emery a obținut o clasare pe locul 4 cu formația din Birmingham, pe care a calificat-o astfel în premieră în principala competiție intercluburi, Liga Campionilor. Villa jucase la „masa bogaților” ultima dată în sezonul 1982/1983, când competiția era denumită Cupa Campionilor Europeni.
Ioan Ovidiu Sabău s-a „autodenunțat” după remiza cu Sepsi: „E adevărat că sunt pisălog”