Articol de Romeo Ene - Publicat duminica, 10 martie 2024 21:41 / Actualizat duminica, 10 martie 2024 21:41
Real Madrid a învins-o pe Celta Vigo, scor 4-0, în etapa #28 din La Liga. Vinicius Junior, două autogoluri și Arda Guler au decis soarta partidei.
Madrilenii erau sub presiune în această etapă după ce Girona și Barcelona, ocupantele locurilor 2 și 3, își câștigaseră meciurile și s-ar fi putut apropia în cazul unui pas greșit.
Celta Vigo, două autogoluri în meciul cu Real Madrid
Madrilenii au început în forță partida, iar Camavinga a reluat periculos cu capul în minutul 7, după o centrare din corner venită din partea lui Modric, dar portarul Guaita a respins de sub bară.
Vinicius a deschis scorul în minutul 21, după un corner. Modric a centrat pentru Rudiger, care a trimis cu capul spre poartă, iar mingea a fost respinsă până la atacantul brazilian, care a înscris.
Camavinga putea dubla avantajul echipei sale în minutul 37, însă șutul său a fost respins de portarul oaspeților.
Repriza secundă a aparținut tot Realului. Rodrygo a avut o nouă ocazie în minutul 66, dar portarul celor de la Celta Vigo a fost la post.
În minutul 79, Real Madrid și-a dublat avantajul grație unui autogol. Rudiger a trimis o lovitură de cap în bara transversală, iar mingea a intrat ulterior în poartă după ce l-a lovit pe Guaita, portarul oaspeților.
3-0 s-a făcut în minutul 88. Carlos Dominguez (23 de ani), apărătorul celor de la Celta Vigo, a trimis și el în propria poartă.
Dezastrul a fost complet pentru Celta Vigo în minutul 90+4. Arda Guler, introdus pe teren în minutul 89, a înscris primul gol în tricoul Realului, după o acțiune personală.
S-a terminat 4-0 pentru Real Madrid, care își consolidează poziția de lider în La Liga, după 28 de etape, cu 69 de puncte. Trupa lui Ancelotti are un avans de 7 puncte față de Girona, ocupanta locului 2.
Pentru Real urmează duelul din deplasare cu Osasuna, care va avea loc pe 16 martie.
Clasamentul din La Liga
FINAL » Real Madrid - Celta Vigo 4-0
- Au marcat Vinicius Junior '21, Guaita (autogol, '79). Dominguez (autogol, '88), Arda Guler '90+4
- Click AICI pentru statistici
Real Madrid - Celta Vigo, echipe de start:
Real Madrid (4-3-3) : Lunin - Lucas Vazquez, Nacho, Ferland Mendy - Camavinga, Modric, Valverde - Brahim, Vinicius, Rodrygo
Rezerve: Kepa, Diego Pineiro, Carvajal, Kroos, Joselu, Tchouameni, Dani Ceballos, Fran Garcia, Arda Guler
Antrenor: Carlo Ancelotti
Celta Vigo (3-5-2): Guaita - Unai Nunez, Carl Starfelt, Javier Manquillo - Manu Sanchez, de la Torre, Fran Beltran, Oscar Mingueza, Jonathan Bamba - Strand Larsen, Iago Aspas
Antrenor: Rafael Benitez
Stadion: Estadio Santiago Bernabeu
Arbitru: Mario Melero