INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

ANALIZĂ Generația Madrid-Miracol » Real, echipa cu nouă vieți în drumul către al 14-lea triumf în Ligă + B, de la Benzema și Balonul de Aur

Real Madrid a ajuns în finala Champions League // foto: Guliver/gettyimages
Real Madrid a ajuns în finala Champions League // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat vineri, 06 mai 2022 08:52 / Actualizat vineri, 06 mai 2022 09:51

Carlo Ancelotti a pornit, în 2014, seria de 4 trofee în Ligă a Realului marca Ronaldo. Și tot italianul a refăcut acum echipa, exuberanța tinerilor completând experiența liniei mediane și fantastica formă a golgheterului Karim Benzema. Plus o motivație care a propulsat-o pe Real Madrid peste toate barierele aparent insurmontabile. Este în finala Champions League, așteptând al 14-lea triumf: la Paris, pe 28 mai.

Madridul a avut mereu nouă vieți. Nu e o noutate, și Carlo Ancelotti o știe prea bine. Pe 24 mai 2014, la Lisabona, pe „Da Luz”, cu el antrenor, „los blancos” au reacționat în ultima clipă, când nimeni nu mai credea în finala Champions cu Atlético. 

În minutul 90+3, Sergio Ramos a egalat, după ce adversarii au condus aproape o oră. În prelungiri, a fost un vulcan Real, marcând încă de trei ori. 4-1, la sfârșit!

„Transformarea” lui Ancelotti + Cum arată dormitorul arbitrului » Cele mai tari meme-uri după Real Madrid - Manchester City
REAL MADRID - MANCHESTER CITY 3-1
„Transformarea” lui Ancelotti + Cum arată dormitorul arbitrului » Cele mai tari meme-uri după Real Madrid - Manchester City

4 trofee cu Cristiano Ronaldo

Acela a fost momentul exploziei generației „Cristiano”. Ancelotti i-a oferit prima Ligă, o mare performanță la club după 12 ani de așteptare, faimoasa „La Décima”, a 10-a din istorie, și Zidane a continuat, cu încă trei. 

Patru trofee în cinci sezoane, trei consecutive. Dar în acea echipă, Ronaldo era mereu deasupra tuturor. Nu se vorbea decât despre el și toți spuneau că e campioana Europei datorită lui.

A plecat CR7, în 2018, și, de atunci, nu a mai găsit calea spre finala CL. Două eliminări la rând în „optimi”, apoi alta în semifinale. Ultimul act și trofeul păreau de neatins. Nici în afara Ligii nu strălucise. Doar trei victorii în trei stagiuni, un titlu și Supercupa Spaniei, plus Mondialul Cluburilor. Prea puțin.

Vinícius-Rodrygo-Valverde

2022 poate fi însă anul blanco. Fără Ronaldo. Prima finală continentală după Cristiano și „tripla” este posibilă: LaLiga, Supercupa și Champions.

E altă generație fabuloasă, tot cu Ancelotti, întors pe „Santiago Bernabéu” pentru a închide cercul perfecțiunii. Au mai rămas printre titulari doar trei din finala jucată în 2014, Benzema (34 de ani), Modric (36) și Dani Carvajal (30). 

Și cinci din 2018: aceiași Benzema, Modric și Carvajal, cărora li s-au adăugat Kroos (32) și Casemiro (30). Mai mult de jumătate dintre titularii de astăzi n-au fost în primul „11” la fantastica perioadă 2014-2018.

  • Vinícius, 21 de ani, aripă stânga, brazilianul cumpărat în 2018 cu 45 de milioane de euro, de la Flamengo.
  • Valverde, 23 de ani, mijlocaș dreapta-aripă dreapta, uruguayanul adus în 2016 pentru Real Castilla, de la Peñarol, cu numai 5 milioane, și cooptat la prima echipă în 2018. Dacă nu este Valverde, e Rodrygo, 21 de ani, alt brazilian, achiziționat în 2019 tot cu 45 de milioane, dar de la Santos. Și el poate fi oricând titular. 
  • Courtois, 30 de ani, portarul belgian transferat de la Chelsea, în 2018, pentru 35 de milioane. 
  • Éder Militão, 24 de ani, stoperul brazilian pentru care s-au plătit 50 de milioane, în 2019 (venit de la Porto). 
  • Alaba, 29 de ani, fundașul central austriac sosit gratis, vara trecută, de la Bayern. Dacă lipsește el, apare Nacho (32). Crescut în Academia madrilenă, „La Fabrica”, a fost mereu rezerva care intră oricând oriunde în apărare. 
  • Ferland Mendy, 26 de ani, fundașul stânga francez, integrat în Galaxia Madrid în 2019, pentru 48 de milioane (Lyon).

Real Madrid a reușit 3 răsturnări uimitoare

Aproape întreaga apărare e alta. Și goalkeeperul. Și Vinícius-Valverde (sau Rodrygo) în ofensivă. Împreună cu veteranii, ei sunt cei care nu cedează niciodată. Cărora Ancelotti le dă încredere totală și liniște, pentru că acesta este italianul, nu genul de antrenor-vulcan, ca Pep Guardiola. 

O combinație de experiență, mai ales a liniei mediane (32,6 ani medie de vârstă), alături de Benzema, Carvajal, Courtois și Alaba, și entuziasm, exuberanță generată de tineri. Totul unit de talent și de supermotivație. 

Și cu Benzema în forma vieții, la 34 de ani, golgheterul golgheterilor. 43 de goluri în 43 de meciuri, 15 reușite numai în Champions.

În 2022, a atins finala pe cel mai dificil traseu. În meciuri eliminatorii halucinante, în care a supraviețuit incredibil, depășindu-le într-o serie nemaivăzută:

  • „Optimi”: 0-1 (d) și 3-1 (a) cu PSG. În minutul 60 al returului de la Madrid, scorul general era 0-2. Hattrick Benzema, în 17 minute (61-78).
  • „Sferturi”: 3-1 (d) și 2-3 (a) după prelungiri cu Chelsea. În minutul 75 al manșei secunde de pe „Bernabéu”, era 0-3 pe teren, 3-4 la general. Rodrygo a înscris salvator, iar Benzema a punctat decisiv.
  • Semifinale: 3-4 (d) și 3-1 după prelungiri cu Man. City. În minutul 73, era 0-1 în iarbă, iar spre sfârșitul timpului regulamentar Ferland Mendy a respins de pe linia porții. 

    Dacă ar fi marcat „cetățenii” atunci, ar fi fost 3-6 scor în dublă manșă și s-ar fi închis totul. Dar, la primul șut pe poartă al Realului, în minutul 90, Rodrygo a egalat, 1-1, făcând 2-1 imediat (90+1). Și Benzema a hotărât partida în extra time, din penalty.
Real Madrid - Manchester City - atmosfera de pe străzi / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Real Madrid - Manchester City  / Sursă foto: Guliver/GettyReal Madrid - Manchester City  / Sursă foto: Guliver/Getty Images Images
Real Madrid - Manchester City  / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Real Madrid - Manchester City  / Sursă foto: Guliver/Getty Images
Real Madrid - Manchester City  / Sursă foto: Guliver/Getty Images
+26 FOTO

„Doamne, coboară și explică-ne!” 

La Madrid 2022, meciurile se termină doar în clipa în care Real se califică. „Eram morți, când Dumnezeu mi-a vorbit: «Astăzi este ziua ta»”, a spus Rodrygo, după meci, în transă, fericit și epuizat. 

Și jurnaliștii, cei mai mulți dintre ei, dintr-o parte în alta a planetei, amintesc de miracol, de suprarealism, de supranatural. „Acesta nu este fotbal, e un fenomen paranormal!”, a exclamat comentatorul postului de radio catalan RAC1. 

„Doamne, coboară și explică-ne!”, a titrat Marca pe o copertă dublă, la fel ca AS: „Madrid este din altă lume”.

Carlo Ancelotti: „Mesajul era: «Mai lipsește una»” 

Ancelotti are o explicație a minunii albe: „Ce s-a întâmplat cu City s-a întâmplat și cu Chelsea, și cu PSG. Dacă întrebați de ce, răspunsul este istoria extraordinară a acestui club, care nu te lasă să rămâi căzut la pământ în momentele grele. Îţi dă puterea de a continua, de a crede. Ne-a eliberat. 

Când toată lumea credea iar că suntem eliminați a fost suficientă o combinație bună. Am avut totul: noroc, energie și spirit de sacrificiu”. Italianul a mai dezvăluit detaliul care a dus motivația la limita extremă

„Le-am arătat jucătorilor un videoclip cu toate revenirile din acest sezon. Sunt opt. La final, mesajul era «Mai lipsește una». Și am reușit”.

Când învinge campioana, Real Madrid ia Champions League

Madrilenii credeau atât de mult în această finală încât aveau pregătite tricouri pe care scria „Spre a 14-a”. A 14-a cupă cu urechi mari. A campionilor. Pe 28 mai, la Paris (Stade de France), le iese în față Liverpool. 

Extrem de puternică, o reeditare a finalei din 2018, câștigată de Real cu 3-1. Și statistica le dă speranțe ibericilor. De fiecare dată când au eliminat pe traseu campioana la zi au cucerit trofeul.

  • 1998: 2-0 (a) și 0-0 (d) în semifinale cu Dortmund. 
  • 2000: 0-0 (a) și 3-2 (d) în „sferturi” cu Man. United. 
  • 2002: 1-2 (d) și 2-0 (a) în „sferturi” cu Bayern. 
  • 2014: 1-0 (a) și 4-0 (d) în semifinale cu Bayern.

În 2022, a trecut de Chelsea în „sferturi”. Va fi un nou triumf?

16 finalea jucat Real Madrid până acum în CCE/Liga Campionilor, cucerind 13 trofee. Aceasta este a 17-a finală

37 de victoriiare Carlo Ancelotti în 51 de meciuri în al doilea mandat la Real, având 72,5% procentul succeselor

2.60este cota „los blancos” pentru a cuceri trofeul; Liverpool e considerată favorită la casele de pariuri, cu 1.50

Primul cu 5 finale. Și unicul cu 4 trofee? 

La 62 de ani, Carlo Ancelotti este antrenorul cu cele mai multe finale de Champions League. Cinci: trei cu AC Milan (2003, 2005, 2007) și două cu Real (2014, 2022). 

I-a depășit pe Marcello Lippi, Sir Alex Ferguson, Miguel Muñoz și Jürgen Klopp, toți cu câte 4 prezențe în ultimul act de CCE/UCL. Dacă învinge pe 28 mai, la Paris, italianul va fi unicul cu 4 trofee de Ligă.

Din nou față în față cu Liverpool, a treia mea finală de Ligă ca antrenor împotriva sa. Am locuit doi ani la Liverpool, ca manager al lui Everton, și e un derby pentru mine. Va fi un meci fantastic.

- Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid

B, de la Benzema și Ballon d'Or 

După aproape un sfert de secol, de la Zinedine Zidane, în 1998, Franța va avea în sfârșit alt Balon de Aur. Va fi Karim Benzema, acum, spre sfârșitul carierei, la 34 de ani. KB9, care nu s-a clasat niciodată în Top 3 al anchetei France Football, nu poate pierde acest trofeu. 

Are 43 de goluri (15 în Champions) în 43 de meciuri (11 în Ligă) în toate competițiile și două trofee (titlul și Supercupa Spaniei) ce pot deveni trei, dacă va fi și campionul Europei. 

Atacantul, locul 3 momentan în ierarhia celor mai prolifici jucători ai Madridului, a ajuns la 322 de goluri în 13 ani la Real și îl va întrece pe Raúl (323). Numai Cristiano va rămâne de neatins (450).

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Clarence Seedorf știe de ce s-a calificat Real Madrid în finala Champions League: „Manchester City a fost în situația lui PSG”

Le Parisien: Mbappe a bătut palma cu PSG » Mama francezului neagă acordul de principiu

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (18)
terranovaaa
terranovaaa  •  06 Mai 2022, 20:58
Postat de francescoli1974 pe 06 Mai 2022, 20:23

Fotbalul viitorului este acela când nu "freci" mingea în lateral și în spate de sute de ori că dă bine la posesie ci atunci când ajungi din câteva oase la poartă și finalizezi.Toti indicii aia Instat sunt dați peste cap de rezultatul final,in unele meciuri gen Frankfurt -Barcelona sau Real-PSG(sau Chelsea sau City,la alegere).Unii cu frecatul de mentă (pase) alții cu golurile și calificările .

Cu "norocul" nostru am avut un xG ( expected goals) dublu fata.de city 2.61 vs 1.2 :)) degeaba ai 20 de suturi la poarta daca 19 sunt gen pase la portar. xG este cam singurul indice ce arata cum stau lucrurile pe teren.

francescoli1974
francescoli1974  •  06 Mai 2022, 20:25
Postat de michael pe 06 Mai 2022, 17:00

Aștia fac ce fac, și mereu cad în picioare!! Mi s-a cam acrit de ei, sper să le scoată Liverpool fotbalul din cap!! ”HALA LIVERPOOL”

Vă încurcă socotelile Real,nu? Pizmașilor!

francescoli1974
francescoli1974  •  06 Mai 2022, 20:23

Fotbalul viitorului este acela când nu "freci" mingea în lateral și în spate de sute de ori că dă bine la posesie ci atunci când ajungi din câteva oase la poartă și finalizezi.Toti indicii aia Instat sunt dați peste cap de rezultatul final,in unele meciuri gen Frankfurt -Barcelona sau Real-PSG(sau Chelsea sau City,la alegere).Unii cu frecatul de mentă (pase) alții cu golurile și calificările .

Vezi toate comentariile (18)
Comentează