Articol de GSP - Publicat luni, 03 ianuarie 2022 10:47 / Actualizat luni, 03 ianuarie 2022 12:07
În primul meci din 2022, Real Madrid, liderul din La Liga, a pierdut pe terenul lui Getafe, 0-1, iar Carlo Ancelotti este gata să facă schimbări importante la echipă.
După a doua înfrângere din acest sezon din Spania, antrenorul madrilenilor, Carlo Ancelotti, a fost dezamăgit de Isco și nu va mai conta pe serviciile acestuia.
Isco are orele numărate la Real Madrid
Mijlocașul de 29 de ani al formației blanco a intrat în minutul 85 al partidei cu Getafe, a ratat în minutul 90 o ocazie de a egala, dar nu mai intră în planurile lui Ancelotti, după cum dezvăluie presa din Spania.
„L-a iertat Ancelotti pe Isco? Nu. Ce s-a întâmplat azi e o anecdotă. Carlo a luat o decizie definitivă. Nu va mai conta pe el deloc. Sau ca în meciul cu Getafe, doar câteva minute. Situația lui Isco la Real e clară”, a declarat Julio Pulido, ziarist la postul Cadena SER, citat de As.
9.000.000 de euroe cota lui Isco, potrivit transfermarkt
Isco este în curtea lui Real Madrid din vara lui 2013, când a fost transferat de la Malaga, pentru 30 de milioane de euro. În acest sezon, mijlocașul a fost mai mult rezervă și a strâns doar 182 de minute, toate în La Liga, în 8 meciuri. Are un gol în contul său.
E clar că echipa și antrenorul au rămas o zi în plus în vacanță. În primele 10 minute după ce am primit golul am reacționat bine, dar după aceea am fost nervoși și am pierdut de multe ori minge. Cred că nu sunt multe de spus după acest meci. Am rămas în vacanță. Nu părea că echipa a început anul. Nu am fost concentrați și implicați. Dar un egal era echitabil. Însă suntem în continuare lideri. Nu e nicio tragedie. Suntem la fel de motivați.
– Carlo Ancelotti, antrenor Real Madrid, după 0-1 cu Getafe
VIDEO Isco, momente spectaculoase în tricoul lui Real Madrid
Citește mai multe știri din fotbalul spaniol:
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”