INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

VIDEO Trei titulari ai Madridului s-au accidentat într-o perioadă de foc. Urmează 4 meciuri în 11 zile

Karim Benzema (foto) se numără printre accidentații din Real Madrid - Valencia // foto: Imago Images
Karim Benzema (foto) se numără printre accidentații din Real Madrid - Valencia // foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 03 februarie 2023 09:44 / Actualizat vineri, 03 februarie 2023 09:56

Real Madrid a învins-o pe Valencia, 2-0, în etapa 17 din La Liga, însă are emoții cu mai mulți titulari, care au acuzat probleme medicale pe parcursul meciului.

Între minutele 52 și 54, Real Madrid a decis meciul cu Valencia. Șut Asensio din afara careului, la colțul lung, în plasa laterală, pentru 1-0. Apoi finalizare Vinicius Junior pe contraatac, tabelă închisă la 2-0.

Real a obținut astfel cele 3 puncte puse în joc și s-a apropiat la 5 puncte de Barcelona, dar tremură pentru starea medicală a trei dintre titulari.

CFR, încă o gafă de proporții » Fotbalistul campioanei a câștigat procesul la FIFA și trebuie să primească O AVERE! + prima reacție a clujenilor
CFR Cluj
CFR, încă o gafă de proporții » Fotbalistul campioanei a câștigat procesul la FIFA și trebuie să primească O AVERE! + prima reacție a clujenilor

Emoții pentru Real Madrid după victoria cu Valencia: 3 titulari au probleme medicale

În minutul 36, Eder Militao a fost înlocuit cu Dani Carvajal. A simțit durere la coapsă și a cerut schimbarea. Ulterior, în minutul 60, la fel a procedat Karim Benzema, care a fost înlocuit cu Rodrygo. Francezul verifica zona genunchiului înainte de schimbare, semn că acolo ar fi problemele sale.

La finalul meciului, antrenorul Carlo Ancelotti a sugerat că problemele lui Militao ar fi mai grave:

„Cred că accidentarea lui Militao este mai serioasă decât cea a lui Karim. Amândoi sunt profesioniști, mi-au cerut să-i înlocuiesc. Vineri îi vom evalua pe amândoi, dar Militao nu va juca duminică (n.r. - cu Mallorca)”.

Cu probleme s-a confruntat și mijlocașul Toni Kroos, înlocuit în minutul 66 cu Aurelien Tchouameni. Ancelotti a dezvăluit după meci că „Toni a cerut să fie schimbat pentru că a simțit disconfort la aductor”.

Rezumatul VIDEO al meciului Real Madrid - Valencia 2-0

Toate aceste probleme medicale vin într-un moment delicat pentru Real Madrid, implicată în 4 competiții.

Duminică, pe 5 februarie, „los blancos” vor juca în deplasare, cu Mallorca. Iar pe 8 și 11 februarie vor evolua la Campionatul Mondial al Cluburilor, în Maroc. Din postura de campioană a Europei, Real intră direct în semifinalele competiției.

Real va reveni în acțiune în La Liga pe 15 februarie, acasă, cu Elche. Așadar, urmează 4 meciuri într-o perioadă de 11 zile!

Real este în continuare implicată și în Cupa Regelui, unde o va înfrunta pe Barcelona în semifinale într-o dublă-manșă, și în Champions League, unde se va duela cu Liverpool în faza optimilor. 

Mai multe știri din fotbalul internațional: 

Lecția ținută de Luciano Spalletti copiilor care ignoră școala pentru Napoli: „Nu vă pasă!? Cum o să înțelegeți indicațiile mele când va trebui să vă antrenez?”

Afacerea Benfica » Suma uluitoare încasată de portughezi, din transferuri, în ultimii 20 de ani

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Nationala
Ce noroc! România, șansă uriașă la tragerea pentru preliminariile CM 2026 » „Tricolorii” pot scăpa de PATRU adversari de foc
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”
Superliga
Vedeta Rapidului se pregătește de nuntă: „Va fi EPIC! A meritat așteptarea”

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează