Articol de GSP - Publicat joi, 28 noiembrie 2019 20:08
Robert Moreno (42 de ani), fostul selecționer al Spaniei, a susținut astăzi o conferință de presă în care a vorbit despre ultimele evenimente petrecute la campiona mondială din 2010.
- CONTEXT: Robert Moreno calificase La Roja la turneul final din vara viitoare și voia să participe la Euro 2020. Dar președintele federației, Luis Rubiales, care îl concediase pe Julen Lopetegui cu două zile înainte de CM 2018, l-a adus înapoi pe Luis Enrique!
„E un moment foarte neplăcut, nu îmi doream așa ceva. Am fost atacat și acuzat de ceva ce nu e adevărat. Din acest puzzle lipsesc niște piese, piesele mele. Acum 9 ani am început să lucrez cu Luis Enrique la Barça B, am mers peste tot după el, am lucrat împreună la AS Roma. Am făcut o pauză de un an așteptându-l pe el. Eram dispus să-l aștept pe Luis oricât, până decidea să revină în antrenorat după plecarea de la Barça.
După ce Luis a renunțat la națională, președintele Federației ne-a chemat pe mine și tot staff-ul ca să-mi spună că echipa rămâne pe mâinile mele. I-am cerut voie lui Luis Enrique prin intermediul lui Joaquin Valdes. Luis mi-a zis că e mândru de mine și că fac treabă bună”, a declarat Moreno.
„Dacă eu n-aș fi preluat naționala, Spania ar fi pus alt antrenor, iar Luis Enrique n-ar mai fi fost acum din nou la cârma Spaniei”
Robert Moreno
„Enrique mi-a spus că nu mai vrea să lucreze cu mine”
„După tot ce s-a întâmplat, i-am cerut să ne vedem și să-l îmbrățișez. La acea întâlnire mi-a spus că nu mai vrea să lucreze cu mine. Am rămas fără cuvinte, în stare de șoc. Am trecut prin clipe grele pentru că nu înțeleg unde am greșit. Eu le-am spus celor din staff și timp de 10 zile am fost foarte afectați.
„Am început să-mi dau seama din întrebările presei că Luis se întoarce. Atunci, am vrut să demonstrez că sunt un tip onest, fidel. Le-am spus celor din Federație că aș vrea să fac un pas în spate. Nu știu de ce Luis nu vrea să mai lucreze cu mine.
Nu știu de ce nu vrea să mai lucreze cu mine. Cred că vor trece anii și tot nu voi ști. Pentru că Luis nu a fost deloc clar. Dintre toți, sunt primul care se bucură de revenirea lui. Acum, îmi voi continua cariera, voi găsi o echipă unde să fiu antrenor principal”
Robert Moreno
„ASTA ÎNSEAMNĂ LIPSĂ DE LOIALITATE”
Luis Enrique a atins și el subiectul plecării lui Robert Moreno de la echipa națională.
„Sunt genul de om care fuge de polemică, dar mă văd obligat să abordez subiectul Robert Moreno acum, pentru că polemica a fost generată de acest om care a lucrat cu mine.
M-am întâlnit cu Robert Moreno și mi-a zis că vrea să meargă el ca antrenor principal la Euro, iar apoi va redeveni secundul meu. Nu m-a surprins. Pentru mine asta înseamnă lipsă de loialitate, eu nu aș fi făcut asta. Din punctul meu de vedere, e un mare defect”, a declarat Enrique.
VEZI ȘI:
Transfer pe axa FCSB - MLS? » Informații de ultim moment obținute de GSP.ro