INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  RUSIA

Roberto Rosetti este noul şef al arbitrilor din Rusia

Roberto Rosetti
Roberto Rosetti

Articol de GSP - Publicat marti, 28 iunie 2011 00:00 / Actualizat marti, 28 iunie 2011 17:08

Fostul arbitru italian Roberto Rosetti a fost numit, marţi, în funcţia de preşedinte al Comisiei de Arbitri din Rusia, a anunţat şeful Federaţiei Ruse de Fotbal (RFS), Serghei Fursenko.           

"Rosetti a semnat un contract pe patru ani cu RFS. Încercam de mult timp să-l convingem să accepte oferta noastră, de aproape şase luni. Nu ştiu dacă Rosetti va veni în Rusia cu întreaga familie, acest lucru urmează să-l decidă. Primul obiectiv al italianului este să organizeze munca arbitrilor, să promoveze arbitri tineri şi să pregătească arbitrajul înntr-un stil internaţional", a spus Fursenko.            
Roberto Rosetti, în vârstă de 43 de ani, a fost arbitru internaţional în perioada 2002-2010. El a fost desemnat cel mai bun arbitru din lume în 2008 şi în Italia în 2006, 2007, 2008 şi 2009. 

Rosetti a arbitrat finala Campionatului European din 2008, atunci când Spania a învins, cu scorul de 1-0, Germania. El a mai arbitrat trei semifinale consecutive de Liga Campionilor: în 2008 Chelsea Londra - FC Liverpool, în 2009 Arsenal Londra - Manchester United şi în 2010 Bayern Munchen - Olympique Lyon.

Citește și:
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Superliga
Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Superliga
Scene HALUCINANTE după derby-ul câștigat de CFR Cluj » Bergodi își iese din minți, sare să-i bată pe Cordea și Muhar » Antrenorul DĂ CU PUMNII în adversari
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Superliga
Chipciu l-a distrus, după CFR - U Cluj: „Dacă ești tare, nu mai sări atât în piscină”
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
Superliga
Andrei Nicolescu, anunț-bombă pentru Dinamo: „Am făcut eforturi inimaginabile”
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Profit.ro
EXCLUSIV SURPRIZĂ Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, vând și ies de pe o piață
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Nemaivăzut la TV! Pancu a început să țipe și l-a distrus pe Bergodi: „Eu eram arestat! Să-mi vină străin în țară să-mi bată jucătorul pe teren?!”

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (11)
vladutz13
vladutz13  •  29 Iunie 2011, 00:52

Este o solutie excelenta pentru noi.... evident, nu un italian, ca prea sunt apropiati ca mentalitate de noi, un german sau un olandez ar fi perfect. Insa ar avea nevoie si de un consilier roman, cineva care sa-i explice increngaturile de familie din arbitraj....

vladutz13
vladutz13  •  29 Iunie 2011, 00:53

Este o solutie excelenta pentru noi.... evident, nu un italian, ca prea sunt apropiati ca mentalitate de noi, un german sau un olandez ar fi perfect. Insa ar avea nevoie si de un consilier roman, cineva care sa-i explice increngaturile de familie din arbitraj....

bml360
bml360  •  28 Iunie 2011, 23:08

Poate ca are trebui sa vina si la noi tot asa unu din afara

Vezi toate comentariile (11)
Comentează