Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 23 ianuarie 2024 15:44 / Actualizat marti, 23 ianuarie 2024 17:07
Udinese a scăpat cu pedeapsa minimă prevăzută în regulament și va trebui să închidă porțile Dacia Arena pentru un meci. Decizia de a disputa un joc fără spectatori a venit după ce portarul Mike Maignan a fost insultat rasist de mai mulți fani friulani la partida de sâmbătă, întreruptă cinci minute și câștigată de AC Milan cu 3-2.
Deși toată lumea se aștepta la o sancțiune mai drastică, Comisia de Disciplină a Ligii italiene a luat o măsură indulgentă în primul scandal rasist din Serie A în 2024. Conform celor scrise în raportul de meci de arbitrul Fabio Maresca, s-a decis ca Udinese să dispute următorul meci de pe teren propriu cu porțile închise. Fanilor le va fi interzis accesul la partida cu Monza, de pe 3 februarie, programată în campionat pe „Dacia Arena".
S-a luat în calcul „comportamentul activ al lui Udinese"
În motivarea hotărârii sale, Comisia de Disciplină a scos în evidență „gravitatea obiectivă a faptelor descrise și relatate, ce a condus la adoptarea măsurilor prevăzute de protocolul procedural corespunzător cuprins în normele federale" și a constatat „că nu au fost semnalate manifestări clare de disociere de un asemenea comportament intolerabil din partea suporterilor, în timpul și după comiterea faptelor și în pofida celor două anunțuri făcute de crainicul arenei (element care ar fi fost relevant în sens atenuant și chiar exonerator în prezența celorlalte condiții, în conformitate cu articolul 29, alineatul 1, litera e Cgs)".
Agenția Sportmediaset a remarcat că în pofida acestor fapte, a fost aplicată sancțiunea minimă prevăzută, cu obligația de a juca un singur meci cu porțile închise, având în vedere "comportamentul activ al clubului Udinese și disponibilitatea manifestată de la început de a coopera pentru identificarea celor responsabili".
I-au strigat de 12 ori „negro di merda" lui Mike Maignan
Huliganii gazdelor au recurs la gesturi și jigniri rasiste la adresa lui Mike Maignan (28 de ani), portarul francez al oaspeților refuzând să mai joace și plecând la vestiare în minutul 34. Arbitrul Fabio Maresca a decis să întrerupă meciul. După 7 minute, jucătorii lui AC Milan au hotărât să revină pe gazon, iar partida a continuat.
😡😡 Inaceptable: el vídeo que muestra que los insultos racistas contra Maignan no pararon tras la suspensión pic.twitter.com/boKcmA8J5Y
— MARCA (@marca) January 22, 2024
O înregistrare video făcută chiar în spatele porții lui Maignan, un filmuleț în care se aude foarte clar ce a strigat un fan al gazdelor împotriva francezului: "Negro di merda". "Negru de rahat". Nu o dată, ci de 12 ori succesiv, la aceeași fază. O agresiune rasistă imposibil de negat. Acel suporter a fost arestat și va fi suspendat pe viață de pe stadioane.
Jocul era întrerupt. M-am dus după minge și au strigat «maimuță». La a doua oprire, am făcut-o încă o dată, așa că le-am spus antrenorului și arbitrului: «Nu se poate juca fotbal astfel». Trebuie să spunem ce se petrece în tribune. Sunt ignoranți. E normal să fiu fluierat, dar nu rasism
Mike Maignan, portar AC Milan