INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA 2

S-a dezlănțuit și Mihăilă: gol după șapte săptămâni! Man a fost și el activ, dar risipitor la Parma

Valentin Mihăilă, jubilând după ce a deschis azi scorul pentru Parma în meciul cu Feralpisalo / Foto: Imago
Valentin Mihăilă, jubilând după ce a deschis azi scorul pentru Parma în meciul cu Feralpisalo / Foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 16 martie 2024 16:32 / Actualizat sambata, 16 martie 2024 17:43

Valentin Mihăilă (24 de ani), extrema stângă a Parmei, a deschis scorul cu un șut precis în meciul cu Feralpisalo (2-1) din deplasare. Este a patra reușită în acest sezon de Serie B. Dennis Man, titular și el, a avut câteva ocazii, dar a ratat.

Parma a turat motoarele la maximum și a plecat cu toate punctele de pe terenul lui Feralpisalo (2-1), distanțându-se la șefia Serie B, la nouă puncte peste Cremonese, aflată pe locul al treilea (a cedat cu 0-3 cu Sudtirol), primul nepromovabil direct. A fost un meci dominat de trupa celor doi români și adjudecat fără probleme.

S-au remarcat Valentin Mihăilă și Dennis Man, ambii titularizați pe extreme de antrenorul Fabio Pecchia. Primul a deschis scorul, fiind excelent servit de Bonny, în minutul 29, și trimițând mingea printre picioarele portarului. A fost al patrulea gol pentru Mihăilă în acest sezon.

Mihăilă are 13 goluri și 9 assisturi la Parma

Fostul jucător craiovean nu mai marcase de pe 3 februarie, în succesul contra Veneziei (2-1), ocupanta locului secund, la 8 puncte de echipa gialloblu. Reușise însă un assist cu Como (1-1), pe 24 februarie.

Lovitură pentru Barcelona! Revenirea pe Camp Nou se amână: noi imagini de interior ale bijuteriei catalane
STADION
Lovitură pentru Barcelona! Revenirea pe Camp Nou se amână: noi imagini de interior ale bijuteriei catalane

Mihăilă n-a prins însă finalul partidei în teren, pentru că a fost schimbat în minutul 54 cu Benedyczak. Valentin a ajuns la 13 goluri în cele 77 de partide disputate de la transferul la Parma.

Foarte pe fază. În momentul schimbării mulți fani s-au uitat confuzi unul la altul. Pe lângă golul frumos, care a răsplătit mișcările de atacant adevărat, a avut multe recuperări și ruperi de ritm în 54 de minute jucate. Pecchia și-a propus să-l recupereze la începutul anului și în această a doua parte a sezonului culege multe roade. Nota 7
Parmalive.com, agenție italiană

Man a devenit titular incontestabil la Parma

Nici Dennis Man nu a dezamăgit astăzi, la a 24-a sa titularizare din acest campionat. Ex-FCSB-istul a avut câteva oportunități de a înscrie, însă fie nu și-a cadrat execuțiie, fie s-a opus portarul Pizzignacco.

Man a avut câteva mingi pentru a puncta pe tabelă, dar nu le-a transformat în aur. Un spectacol, totuși, urmărindu-l în combinațiile cu Bernabé și Cyprien. Nota 6
Parmalive.com, agenție italiană

S-a dezlănțuit și Mihăilă: gol după șapte săptămâni! Man a fost și el activ, dar risipitor la Parma
Dennis Man a bifat încă un meci de 90 de minute în Serie B / Foto: Imago

După pauză, a mai scăzut în randament și n-a mai putut amenința buturile gazdelor, numai că Pecchia nu l-a scos. Rămâne cu 11 goluri și 5 pase decisive în actuala stagiune din Serie B, pe lângă cele două goluri și un assist în trei apariții în Cupă.

La gazde nu a jucat și românul trecut pe foaie de Feralpisalo. Denis Hergheligiu a rămas pe banca de rezerve și de această dată.

Citește și alte știri de fotbal internațional:

Scandal sexual la AS Roma » Ce decizie s-a luat după descoperirea unui clip erotic făcut de o angajată, în sediul clubului!
ITALIA
Scandal sexual la AS Roma » Ce decizie s-a luat după descoperirea unui clip erotic făcut de o angajată, în sediul clubului!
Denunț șocant făcut de mama campionului mondial din 2014: „Ani întregi a abuzat femei psihic și fizic!”
GERMANIA
Denunț șocant făcut de mama campionului mondial din 2014: „Ani întregi a abuzat femei psihic și fizic!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele
Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău
Superliga
Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (11)
MaxiP
MaxiP  •  18 Martie 2024, 09:46
Postat de FalconCrest pe 16 Martie 2024, 19:46

pai mihaila fiind mai mult accidentat nici nu ai cum sa il vezi vreodata in pozitia de vedeta sau jucator care sa traga echipa dupa el cum este man. si eu daca m-as duce la serviciu doar 3 luni pe an,fii sigur ca in alea 3 luni nu doar m-as plimba pe teren,mai ales ca am fost platit si pentru alea 9 luni in care efectiv nu am facut nimic.

Da ok, dar daca mergi 12 luni inseamna ca in alea iti permiti vreo 2 sa te plimbi doar? Nu e vorba de asta, sa fim sinceri, e vorba de atitudinea fiecaruia. Nu l-am vazut niciodata pe Mihaila in postura in care l-am vazut pe Man in weekend. Si nu fac o comparatie intre cei 2, valorica, sa ne intelegem, vorbesc strict de atitudine. Si in meciul asta Man si-a aratat de cateva ori calitatile tehnice (desi a si pierdut multe mingi), dar a lasat serios de la el cand vine vorba de implicare in meci. E pacat ca dupa ce a ajuns vedeta la o echipa ce foarte probabil va termina in top 10 la anul in Serie A, sa isi piarda statutul pentru astfel de meciuri.

FalconCrest
FalconCrest  •  17 Martie 2024, 16:10
Postat de forumeer pe 16 Martie 2024, 20:09

*** :)). Nu degeaba esti randumb si tii cu clona FC Fcsb 2003.

eu tin doar cu Steaua din liga 1,din 1960(de cand se numea cca) si pana la sfarsitul lumii. ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

FalconCrest
FalconCrest  •  17 Martie 2024, 16:02
Postat de forumeer pe 16 Martie 2024, 20:09

*** :)). Nu degeaba esti randumb si tii cu clona FC Fcsb 2003.

nu degaba esti umilit non stop peste tot pe unde apari,tu si clona ta din vitan abzresti. UNITI SPRE TITLU 27.

Vezi toate comentariile (11)
Comentează