Articol de GSP - Publicat marti, 21 aprilie 2020 08:57
Sandro Rosell (56 de ani), fost președinte la Barcelona între 2010 și 2014, a vorbit despre cum a fost viața lui în închisoare.
Rosell a stat închis 643 de zile și a dat detalii teribile despre momentele grele prin care a trecut. Fostul oficial al catalanilor a fost anchetat pentru fraudă și spălare de bani, a fost încarcerat în așteptarea procesului, iar ulterior a fost achitat. Acum, acesta cere despăgubiri de 10 milioane de euro.
„Din prima zi îmi amintesc că ne-au dat patru prezervative și patru punguțe cu vaselină. M-am îngrijorat puțin (n.r. râde). Toate zilele au fost grele, pentru că venea avocatul și-mi spunea că mi-a fost refuzată eliberarea condiționată fără justificare.
Cred că am devenit mai puternic în închisoare. Acolo mori pe interior sau te faci mai puternic. A fost foarte important că l-am avut alături în închisoare pe Joan Besoli. În pușcărie e atât de rău, iar singurătatea este de neimaginat, încât legi prietenii pe care afară nu le-ai putea lega. Mai păstrez legătura cu unii dintre deținuți, cei care acum sunt liberi. În închisoare miroase a ciment și rânced. Cel mai mult mi-a lipsit o îmbrățișare puternică de la cineva care mă iubește ”, a spus Rosell pentru Mundo Deportivo.
Rosell a fost eliberat eliberat din închisoare pe 24 aprilie 2019. Cu el la conducere, Barcelona a câștigat 9 trofee.
Citește mai multe știri din fotbalul internațional:
Bomba verii în mercato: Manchester United are acord total cu Jadon Sancho, perla Borussiei Dortmund
Ședință la Rapid: ce i-a spus Șumudică lui Boupendza, după incidentele de la meciul cu Petrolul