INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BAYERN

Scenariu-șoc în Germania: Și-a provocat Ancelotti demiterea?!

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat vineri, 29 septembrie 2017 10:12

Cotidianul Tageszeitung a dezvăluit că la ora meciului cu PSG (0-3), tehnicianul italian a venit în vestiar cu o hârtie, a anunțat titularii și a ieșit fără să scoată un cuvânt: "Parcă a vrut să le forțeze mâna conducătorilor".

Carlo Ancelotti a fost dat afară de la Bayern, oficial, joi după-amiază. Dar zarurile erau aruncate cu mult înainte. Persoane din anturajul echipei au dezvăluit cotidianului munchenez Tageszeitung că tehnicianul italian s-a comportat foarte ciudat înaintea meciului cu PSG (0-3):

"A intrat în vestiar cu o hârtie pe care avea scrise numele titularilor, i-a anunțat și a ieșit apoi fără să scoată un cuvânt. De parcă ar fi vrut să-și provoace demiterea. Să le forțeze mâna conducătorilor".

Decizia de la 3 dimineața

Semn că relația sa cu echipa era deja compromisă, cum avea să recunoască mai târziu și președintele campioanei Germaniei.

"Cinci jucători importanți erau împotriva lui Ancelotti. Plus Coman, nemulțumit că joacă puțin. Ca antrenor, nu poţi avea cinci vedete împotriva ta. În viaţă am învăţat ceva: inamicul din patul tău este cel mai periculos. N-am avut de ales, trebuia să acționăm", a admis Uli Honess, care, potrivit tabloidului Bild, a luat decizia îndepărtării italianului joi, la 3 dimineața, când încă se aflau la Paris.

Rebelii, pe bancă sau în tribună

Honess n-a dat nume, dar rebelii nu sunt greu de intuit. Ribery, cel mai înverșunat contestatar, Robben, care i-a luat public apărarea francezului, Boateng și Hummels, care i-a criticat public tactica după 2-2 cu Wolfsburg. Exact jucătorii pe care Ancelotti i-a și lăsat pe bancă sau i-a trimis în tribună (Boateng) pe Parc des Princes!

"A fost o onoare să fiu parte din istoria lui Bayern. Vreau să mulțumesc jucătorilor, clubului și senzaționalilor săi fani"
Carlo Ancelotti, pe Instagram

2,25 puncte în medie pe meci a obținut Ancelotti cu Bayern. Predecesorul său, Guardiola, reușise 2,39 puncte/meci

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Europa League
UEFA a dat decizia în miez de noapte » FCSB, „lovită” după ultimul meci de pe Arena Națională
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Cupa Romaniei
Nebunie în Cupa României » Vom avea meci de BARAJ pentru locul 1 în grupă! Două formații din Superliga au fost ELIMINATE
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”
Superliga
Dan Petrescu, decizie-șoc la CFR Cluj » Discuție secretă, față în față, cu Nelu Varga: „Sunt obosit”

Surpriza anului: pe cine vrea Pep Guardiola să aducă la Manchester City până se va reface Rodri!

Din cei 5 se alege! Vezi lista scurtă cu nominalizați pentru Fotbalistul, Antrenorul și Sportivul anului 2024, precum și pentru cel mai bun Jucător Străin! Miercuri sunt Superlativele GSP


Comentarii (2)
108912349602495
Trevor Trevor  •  29 Septembrie 2017, 16:15

Un antrenor f slab, pe unde a fost a avut noroc de echipe mari si formate de altii.eu unul am zis ca nu o sa reziste mai mult de 2 sezoane si asa a fost mai peste tot, cu exceptia ac milan.oare de ce?

mountytoma
mountytoma  •  29 Septembrie 2017, 15:42

niste jegosi ca bavarezii nu meritau un maestru ca Ancelotti! ma bucur ca i-a usurat de o caruta de bani si nu le-a castigat nici un trofeu major!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează