INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Eliminată din competițiile europene, Sevilla a luat o decizie radicală după ultimul eșec din La Liga

Ivan Rakitic și Sergio Ramos
Ivan Rakitic și Sergio Ramos

Articol de - Publicat sambata, 16 decembrie 2023 23:29 / Actualizat duminica, 17 decembrie 2023 00:16

Fără victorie de la numirea din urmă cu două luni a lui Diego Alonso pe banca tehnică, Sevilla a luat o decizie radicală: l-a concediat pe antrenor.

Sevilla a pierdut sâmbătă seară la scor de neprezentare, acasă, contra lui Getafe. Borja Mayoral a deschis scorul în minutul 5 din penalty, Jaime Mata a dublat avantajul în minutul 37, iar Mason Greenwood a stabilit scorul final în minutul 80, tot în urma unei lovituri de pedeapsă.

Și-a luat rămas bun de la colegi si merge la FCSB: „Vă iubesc pe toți, dar e ultimul meci”
CSU Craiova - Poli Iași 2-2
Și-a luat rămas bun de la colegi si merge la FCSB: „Vă iubesc pe toți, dar e ultimul meci”

Sevilla l-a demis pe Diego Alonso

Sevilla l-a demis pe Diego Alonso imediat după înfrângerea cu Getafe, la doar două luni de la numirea tehnicianului uruguayan pe banca tehnică.

În 67 de zile la conducerea echipei, Diego Alonso nu a reușit să facă o echipă competitivă în La Liga și nici să ajungă în „16-imile” Ligii Campionilor. 

A condus echipa în 14 meciuri, a obținut doar două victorii: ambele în Copa del Rey și în fața unor echipe nou-promovate, 3-0 în fața lui CD Quintanar și 2-0 în fața lui Astorga. 

Cu 13 puncte din 16 meciuri disputate în campionatul spaniol, Sevilla e pe 16 și poate fi depășită de Cadiz (dacă va câștiga sau va remiza duminica aceasta cu Las Palmas) și rămâne la limita zonei de retrogradare (Celta, Granada și Almeria, ultimele trei din clasament).

Diego Alonso, două victorii în 14 meciuri, ambele în Cupa Spaniei

Sub comanda lui Diego Alonso, Sevilla n-a reușit nicio victorie în cele 8 etape disputate în La Liga și a pierdut toate cele 4 meciuri disputate în Champions League, unde a terminat pe ultimul loc în Grupa B, din care au mai făcut parte Arsenal, PSV și Lens.

Diego Alonso a preluat echipa pe 10 octombrie, înlocuindu-l pe Jose Mendilibar, tehnician care a cucerit alături de echipa andaluză titlul Europa League în stagiunea precedentă.

Rezultatele Sevillei sub comanda lui Diego Alonso:

  • Sevilla - Real Madrid 1-1 (La Liga)
  • Sevilla - Arsenal 1-2 (Champions League)
  • Cadiz - Sevilla 2-2 (La Liga)
  • Quintanar de la Orden - Sevilla 0-3 (Cupa Spaniei)
  • Celta Vigo - Sevilla 1-1 (La Liga)
  • Arsenal - Sevilla 2-0 (Champions League)
  • Sevilla - Betis 1-1 (La Liga)
  • Real Sociedad - Sevilla 2-1 (La Liga)
  • Sevilla - PSV 2-3 (Champions League)
  • Sevilla - Villarreal 1-1 (La Liga)
  • Astorga - Sevilla 0-2 (Cupa Spaniei)
  • Mallorca - Sevilla 1-0 (La Liga)
  • Lens - Sevilla 2-1 (Champions League)
  • Sevilla - Getafe 0-3 (La Liga)

Ivan Rakitic: „Este cel mai greu moment din cariera mea”

Ivan Rakitic, superstarul Sevillei, a declarat la final că este cel mai greu moment din cariera sa de fotbalist. Suporterii prezenți pe „Ramon Sanchez Pizjuan” i-au apostrofat pe fotbaliști la finalul meciului cu Getafe: „Jucători mercenari!”.

Vezi și alte știri:

Reacția curioasă a lui Răducioiu, după FCSB - Hermannstadt: „Hai că pun eu întrebarea!”
FCSB - Hermannstadt 3-0
Reacția curioasă a lui Răducioiu, după FCSB - Hermannstadt: „Hai că pun eu întrebarea!”
Măldărășanu lua în calcul o măsură-șoc la pauza meciului cu FCSB: „Nu vreau să dau cu piciorul la un an și jumătate de muncă. Execrabil!”
FCSB - Hermannstadt 3-0
Măldărășanu lua în calcul o măsură-șoc la pauza meciului cu FCSB: „Nu vreau să dau cu piciorul la un an și jumătate de muncă. Execrabil!”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Superliga
Ruptură totală la Rapid înaintea derby-ului cu Dinamo » Marius Șumudică a sărit să bată un oficial al clubului
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Campionate
Chestionat de reporterii GSP, celebrul Patrick Vieira a rezumat la un singur cuvânt primul dialog avut cu Dan Șucu
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu
Campionate
Atmosferă de senzație la Genoa - Napoli » Mesaj din centrul fanilor pentru Dan Șucu

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează