INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGA NAȚIUNILOR

VIDEO „Stade de France”, în delir! Olivier Giroud, sărbătorit ca o legendă la Paris: „Momente de neuitat, care vor rămâne în inima mea”

Olivier Giroud
Olivier Giroud

Articol de - Publicat luni, 24 martie 2025 16:56 / Actualizat luni, 24 martie 2025 17:00

Cel mai bun marcator din istoria selecționatei de fotbal a Franței, Olivier Giroud (38 de ani), a avut parte de un omagiu impresionant pe „Stade de France” înaintea meciului cu Croația, disputat duminică seara, în manșa secundă a semifinalelor Ligii Națiunilor.

Celebrul cântec „Lalala Giii-roud!” a răsunat pe stadion, fiind intonat de 80.000 de suporteri care l-au aplaudat la scenă deschisă pe jucătorul cu 57 de goluri în 137 de selecții, retras din fotbalul internațional după încheierea Campionatului European de anul trecut.

Etapa ,

Un impresionant foc de artificii în culorile albastru, alb și roșu a fost declanșat în cinstea lui Giroud, care a ținut să „mulțumească din adâncul inimii tuturor francezilor care ne-au susținut”. Acesta a fost însoțit de familie și a trăit momente emoționante.

Am avut momente extraordinare, care vor rămâne pentru totdeauna în inima mea. Știi cât de atașat sunt de această echipă. Sunt mândru de ceea ce am realizat și aș dori să le mulțumesc francezilor pentru sprijinul acordat, mai ales în ultimii ani. Este emoționant și mă simt norocos că am avut ocazia să trăiesc această experiență

Olivier Giroud

Înaintea ceremoniei, Federația Franceză de Fotbal a lansat un clip special de cinci minute pe rețelele de socializare, în care foștii săi coechipieri din actualul lot al „Les Bleus” îi aduc un omagiu.

Olivier Giroud, momente speciale pe „Stade de France”

În plus, tricoul cu numărul 9 a fost plasat simbolic pe acoperișul arenei din Saint-Denis, alături de cele ale altor jucători cu peste 100 de selecții la naționala Franței: Patrick Vieira, Lilian Thuram, Thierry Henry, Zinedine Zidane, Marcel Desailly, Hugo Lloris și Didier Deschamps.

Giroud evoluează în prezent în Major League Soccer, la Los Angeles Galaxy, alături de fostul căpitan al Franței, Hugo Lloris. Campion al Franței cu Montpellier în 2012 și campion al Italiei în 2022 cu AC Milan, Olivier Giroud a câștigat Liga Campionilor în 2021 și Europa League în 2019 cu Chelsea Londra.

Prima sa selecție la naționala Franței datează din 11 noiembrie 2011, într-un meci câștigat împotriva Statelor Unite (1-0), în care a evoluat în ultima jumătate de oră. Primul său gol pentru „Les Bleus” a venit pe 29 februarie 2012, în victoria cu 2-1 împotriva Germaniei, la a treia sa selecție.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:

Dezvăluiri fără precedent: „Mircea Sandu și Dumitru Dragomir discutau la «Casa Doina» aranjamentele din fotbal. Protocoale cu gagici la meciurile naționalei!” + Bătaie cu Giovanni Becali la Intercontinental: „I-a cărat pumni și picioare!”

Au promis o investiție de 700.000 de euro la stadionul din Superligă! Suma e prinsă în bugetul pentru 2025, dar există o problemă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează