INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Stewardul lovit cu mingea de fotbalistul lui Inter a fost operat

Articol de Cristian Toma - Publicat vineri, 13 aprilie 2018 00:57

Marco Rapisarda, stewardul lovit cu mingea de Candreva la meciul Torino- Internazionale Milano, scor 1-0, s-a ales cu splina ruptă.

Potrivit publicației italiene Calciomercato, Rapisarda se află în internat la un spital din Torino și a fost supus unei intervenții chirurgicale pentru a i se îndepărta splina. Aceeași sursă precizează că stewardul a fost vizitat zilele acestea de o delegație a lui FC Torino.

În timpul meciului dintre Torino și Inter, Rapisarda, un tânăr de doar douăzeci de ani, angajat că steward pentru a monitoriza ce se întâmplă în tribune stadionului, a fost lovit de minge în zona splinei în urma unei lovituri libere executate de atacantul nerazzurrilor, Antonio Candreva, în minutul 23 al partidei. Deși a fost puternic lovit și a acuzat dureri în acea zonă, stewardul și-a continuat activitatea până la finalul acelui meci.

El a mers la spital ziua următoare, iar după un control amănunțit, medicii au aflat că splina lui a fost afectată de acest incident și au decis să o elimine printr-o intervenție chirurgicală.

Marco Rapisarda este student și în timpul liber lucrează că steward.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
Superliga
Patronul din Superliga s-a săturat: mută echipa din oraș
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
UEFA a făcut anunțul despre Istvan Kovacs! Arbitrul e pe lista pentru Cupa Mondială din 2026
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani
Superliga
Dan Șucu a investit 20 de milioane de euro la Rapid! Giuleștenii sunt pe pierdere de cinci ori mai mare decât acum șase ani

FRF instituie „taxa pe șmecherie”! Furie în Liga 1: „7,6 milioane de euro din fondurile UEFA sunt împărțite aberant” + FCSB vizează bani la care nu are dreptul!

„E o libertate aparte aici, dar suntem cu gândul și la România” » La doi pași de Lyon, doi români și-au deschis afacerea care i-a dat gata pe francezi: „În perioadele bune, vindem și 100 kg. pe săptămână”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează