Articol de GSP - Publicat joi, 13 ianuarie 2022 20:30 / Actualizat vineri, 14 ianuarie 2022 12:09
Aflată pe ultimul loc în Turcia, Yeni Malatyaspor, echipă antrenată de Marius Șumudică, face tot posibilul să îi îndeplinească cerințele tehnicianului român. Azi, 3 noi jucători au semnat cu clubul, în speranța de a ajuta la salvarea de la retrogradare.
După ce l-a adus pe mijlocașul central Godfred Donsah la echipă, Șumudică a reușit să convingă alți 3 fotbaliști să i se alăture la Malatyaspor și să încerce să salveze echipa de la retrogradare. Este vorba de „închizătorul”Okechukwu Azubuike, care deja se antrena sub comanda lui Șumi și atacanții Nouha Dicko și Kenan Ozer.
Marius Șumudică: „Mi-am ținut promisiunea, am făcut ce am spus că voi face”
„Mi-am ținut promisiunea, am făcut ce am spus că voi face. După câteva zile și nopți foarte lungi de muncă, discutând cu jucătorii și încercând să-i convingem de proiectul nostru, ei sunt aici pentru a face Malatya mai bună. Împreună cu oficialii clubului, am lucrat pentru a face echipa mai puternică. Asta am promis și am livrat.
Vrem să schimbăm fața acestei echipe și să scoatem clubul din zona periculoasă. Hai să susțineți echipa și să începem mâine un nou sezon cu un rezultat bun!”, a fost mesajul lui Șumudică de pe contul său de Twitter.
Dear friends,
— Marius Sumudica (@CoachSumudica) January 13, 2022
I kept my promise, I did what I told you I would. After some very long days and nights of work, talking to players and trying to convince them about our project, they are here to make Malatya better. pic.twitter.com/LgsJ8okYS7
De asemenea, antrenorul român a dezvăluit că vineri echipa sa va mai efectua o mutare. Fundașul dreapta Mehdi Zeffane, ultima dată la Krylya Sovetov, va face vizita medicală și va semna cu Malatyaspor.
Marius Șumudică, reacție amuzantă pe Twitter
Șumi este tot mai activ pe rețelele de socializare de când s-a decis să-și înființeze cont de Twitter. Antrenorul de 50 de ani postează mesaje și fotografii aproape zilnic, iar acum a oferit o reacție amuzantă.
Șumudică a văzut o declarație a sa pe contul de Twitter al unei publicații din Turcia și i-a abordat, amuzat, pe jurnaliști pentru a-și crește numărul de urmăritori.
„Băieți, chiar îmi place contul vostru. Voi aveți un milion de urmăritori, eu am doar 2.000. Puteți să-mi menționați contul când folosiți mesajele mele? Haha. Vă mulțumesc”, a scris Șumudică.
Antrenorului i s-a promis că va data viitoare contul său va fi menționat.
Citește alte știri din fotbalul internațional:
Ei sunt cei mai bine plătiți jucători de la Bayern Munchen. Cât câștigă golgheterul Lewandowski
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”