Articol de Alexandru Barbu - Publicat vineri, 03 martie 2023 14:04 / Actualizat vineri, 03 martie 2023 14:04
O tânără susține că Dani Alves, acuzat pentru violul unei femei de 23 de ani, ar fi încercat și cu ea aceeași metodă.
„La 18 ani, adică acum 8 ani, am avut o experiență similară cu aceeași persoană (n.r. - Dani Alves), în același club din Barcelona. M-a invitat în camera lui privată. Am mers pe drumul meu, a trecut, dar ce mă uimește pe mine este că această persoană face același lucru, la fel, de ani buni, în același loc”, a povestit tânăra, potrivit Marca, într-un videoclip pe TikTok care a fost șters ulterior. Ea nu a fost încă identificată.
Dani Alves riscă o condamnare între 8 și 10 ani de închisoare
Alves va fi judecat rapid, în decursul acestui an. Probele strânse la dosar îl incriminează grav pe fundașul brazilian.
Cel mai titrat fotbalist din lume, alături de Lionel Messi, a ajuns în două luni cel mai faimos deținut din închisoarea Brians 2, situată la 40 km de Barcelona.
La doar o lună după cea fost arestat, anchetatorii au încheiat, practic, strângerea probelor la dosarul de viol deschis împotriva lui. Cotidianul „El Mundo” anunță că fostul jucător al Barçei și al lui PSG riscă o condamnare între 8 și 10 ani de închisoare!
Dani Alves, acuzat de „agresiune sexuală cu penetrare"
Presa spaniolă scrie că Dani Alves va fi judecat în procedură rapidă și sentința va fi dată în decursul acestui an. Acuzația care i se aduce este de „agresiune sexuală cu penetrare”, specificată în articolul 179 al Codului Penal, și reprezintă motivul pentru care i s-a refuzat anchetarea în libertate sau sub control judiciar.
Brazilianul de 39 de ani și-a schimbat în mai multe rânduri mărturia în privința femeii de 23 de ani, pe care a violat-o în toaleta unei discoteci din capitala Cataluniei pe 30 decembrie, trecând de la afirmația că n-o cunoaște până la recunoașterea actului sexual, dar consimțit, nu forțat.
Declarațiile victimei și ale martorilor sunt clar împotriva apărătorului dat afară de Pumas, inclusiv probele de ADN luate de pe corpul și hainele victimei, a cărei sănătate mentală mai trebuie certificată la dosar. Trebuie stabilit și dacă femeia a fost afectată psihic și dacă a rămas cu sechele în urma violențelor sexuale suferite.