Articol de GSP - Publicat marti, 05 martie 2024 12:30 / Actualizat marti, 05 martie 2024 13:11
Erik ten Hag (54 de ani), managerul celor de la Manchester United, ar fi pierdut încrederea jucătorilor după înfrângerea cu 3-1 în fața lui Manchester City. United are parte de un sezon de coșmar, iar jocul trupei de pe „Old Trafford” a fost aspru criticat de către presa din insulă.
Jucătorii lui Manchester United tot mai nemulțumiți de ten Hag
Jucătorii lui Manchester United se îndoiesc din ce în ce mai mult de capacitatea lui Erik ten Hag de a redresa situația în acest și sezon, anunță Daily Mail.
Mai mult, o parte din fotbaliști par convinși că ten Hag va părăsi echipa la finalul sezonului actual, deși antrenorul a declarat că se află „pe aceeași lungime de undă” cu cei din conducerea „diavolilor”.
Ten Hag își poate menține postul dacă termină pe locul 5, în condițiile în care Premier League ar putea primi un loc adițional în Liga Campionilor la finalul sezonului actual.
Misiunea olandezului devine tot mai dificilă, mai ales după înfrângerile consecutive cu Fulham și City. De asemenea, echipa lui ten Hag este chinuită de desele accidentări ale unor jucători cheie precum Bruno Fernandes, Raphael Varane, Marcus Rashford și Jonny Evans.
Erik ten Hag, criticat tot mai des de legendele lui Manchester United
Rio Ferdinand a criticat recent lotul celor de la United și a remarcat că ten Hag se bazează foarte mult pe jucători aproape de retragere precum fundașul Jonny Evans: „Oricât de mult îi admir profesionalismul, chiar nu cred că ar trebui să fie la Manchester United. Faptul că se bazează pe Evans se reflectă și în situația actuală a clubului.
E un model extraordinar pentru tineri, dar nu el ar trebui să-l marcheze pe Haaland”. Roy Keane a spus recent că Harry Maguire nu se mai adaptează jocului lui ten Hag, iar Nani crede că „diavolii roșii” și-au pierdut spiritul de luptă.
- Articol scris de Mihai Popa
Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul Rapid - FCSB și câștigă premiile puse în joc!