Articol de GSP - Publicat miercuri, 29 iunie 2022 14:30 / Actualizat miercuri, 29 iunie 2022 14:40
Thiago Silva (37 de ani), fundașul brazilian de la Chelsea, îl așteaptă pe Neymar (30 de ani) la clubul din Londra.
„Decarul” lui PSG nu mai este dorit la campioana Franței de Nasser El-Khelaifi, președintele clubului. Potrivit El Pais, conducerea îl consideră indisciplinat la antrenamente și neserios. Deja tatăl lui Neymar a fost anunțat de către șefii din Qatar că trebuie să îi găsească o nouă echipă fiului său.
Thiago Silva îl așteaptă pe Neymar la Chelsea
În aceste condiții, prietenul lui Neymar, Thiago Silva, a declarat că cel mai bun lucru ar fi să i se alăture la Chelsea. Stoperul a venit în Premier League chiar de la echipa franceză, în 2020, după 8 ani petrecuți pe „Parc des Princes”.
„Trebuie să vină la Chelsea. Dacă se va întâmpla, va fi cel mai bun lucru. Deocamdată nu știu nimic, dar sper că se va întâmpla”, a spus Thiago Silva, citat de as.com.
Chelsea caută un superstar pentru zona ofensivă, după ce l-a cedat pe Lukaku la Inter, sub formă de împrumut. De asemenea, londonezii vor să dea și prima mare lovitură de imagine după preluarea clubului de către Todd Boehly de la Roman Abramovich.
Chelsea a negociat cu Ousmane Dembele, de la Barcelona, însă s-a lovit de refuzul francezului în primă fază, notează sursa menționată.
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Real Madrid scapă de jucătorul pe care plătea 60 de milioane de euro în 2019
Cosmin Contra, OUT de la Al-Ittihad, deși făcea planuri pentru următorul sezon