Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 18 martie 2025 16:58 / Actualizat marti, 18 martie 2025 17:21
Vedetele naționalei Belgiei i-au cerut lui Thibaut Courtois să le explice decizia de a se întoarce la lot după ce-și anunțase retragerea în urma unui diferend cu fostul selecționer, Domenico Tedesco.
Portarul lui Real Madrid a fost prezent luni la reunirea lotului Belgiei. Însă, în loc de bun venit, „greii” echipei, în frunte cu Kevin de Bruyne, Romelu Lukaku și Youri Tielemans, l-au băgat efectiv în ședință.
Ei au ținut să clarifice împreună cu Thibaut Courtois problema retragerii lui de la națională după conflictul cu fostul selecționer, Domenico Tedesco, pe tema banderolei de căpitan. Totodată, au vrut să știe de unde până unde întoarcerea lui subită, după plecarea lui Tedesco și venirea pe bancă a lui Rudi Garcia.
Koen Caastels: „Este ciudat că Federația îi întinde lui Courtois covorul roșu”
Titularul postului de portar în perioada cât Courtois a stat deoparte, Koen Caastels a anunțat că el nu mai vine la națională din cauza întoarcerii acestuia: „Este ciudat că Federația s-a întors cu 180 de grade, îi întinde covorul roșu și îl primește înapoi cu brațele deschise.
La fel de ciudat e și faptul că Courtois poate decide singur dacă se poate întoarce. Asta nu se potrivește cu standardele și valorile pe care le am și de aceea nu voi mai fi disponibil pentru echipa națională”.
Thibaut Courtois: „Federația a vrut să revin, n-am aranjat eu însumi toate astea”
După ședința lămuritoare, portarul Realului s-a prezentat în fața jurnaliștilor, cu lămuriri. „Îl pot înțelege pe Koen, pentru că a fost numărul unu și acum mă întorc. Însă Federația a vrut să mă întorc din start, așa că am devenit din nou disponibil.
Nu este ca și cum am aranjat eu însumi toate astea. Celelalte lucruri pe care le-a spus, că există și mai multă nemulțumire la lot? N-am nicio idee. Ar fi trebuit să fie concret”, a comentat Courtois.
Goalkeeperul belgian a mai ținut să precizeze că „au fost multe neînțelegeri, jumătăți de informații, așa că acum am putut să le explic colegilor exact cum au stat lucrurile. Ei m-au întrebat, eu le-am răspuns. Totul a fost spus și făcut”.
Lucru confirmat și de Youri Tielemans. „Cu siguranță nu aveam nevoie de acea bombă venită de la Koen (n.r. - anunțul retragerii) în situația dată. Bineînțeles că s-a discutat, dar cel mai important lucru este că Thibaut a putut să clarifice totul și să-și spună povestea. Cel mai important este că își dă seama că anumite lucruri au mers prost pentru grup și a asigurat că nu a vrut să spună așa”, a punctat mijlocașul lui Aston Villa..
Donald Trump a luat o decizie la care Vladimir Putin poate doar visa!