INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGA NAȚIUNILOR

Tiki-taka de Guinness Book. 82 de atingeri de minge, 30 de pase la rând și toți jucătorii implicați în 107 secunde!

Spaniolii se îmbrățișează după ce Ayoze Perez a dus la capăt lanțul infinit de pase de la golul al doilea / Foto: Imago
Spaniolii se îmbrățișează după ce Ayoze Perez a dus la capăt lanțul infinit de pase de la golul al doilea / Foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 18 noiembrie 2024 19:40 / Actualizat luni, 18 noiembrie 2024 20:43

Naționala Spaniei și-a depășit, în penultimul său meci programat în cadrul grupei a 4-a, din Liga A a Nations League, 2-1 cu Danemarca, vechea performanță în privința celei mai lungi acțiuni care a condus la gol, fără ca adversara să-i ia posesia.

Campionii Europei au reușit sâmbătă, în faza în care a dus scorul la 2-0 la Copenhaga, o secvență de „muzeul tiki-taka”, așa cum a scris cotidianul AS, peste recordul stabilit tot contra aceleași echipe scandinave, odată cu golul marcat pe 13 octombrie 2007 de Sergio Ramos!

Elevii pregătiți de selecționerul Luis de la Fuentes și-au forțat nemaipomenit limitele pe „Parken” și, din momentul în care au interceptat mingea de la gazde, adică la minutul 55 și 28 de secunde, nu au mai cedat-o timp de 107 secunde. Incredibil.

Ce impact emoțional: Levante a purtat echipamentul catastrofic! Cum arată tricourile jucătorilor valencieni
SPANIA
Ce impact emoțional: Levante a purtat echipamentul catastrofic! Cum arată tricourile jucătorilor valencieni

Andersen a amânat sentința posesiei sâcâitoare, dar letale!

La 57'15", Kasper Schmeichel nu a avut de ales decât s-o recupereze neputincios din plasă, după ce fundașul central Joachim Andersen încercase, zadarnic, să le „taie” posesia ibericilor, respingând cu capul balonul trimis de Merino către Ayoze.

Nemaivăzuta serie de atingeri a dus numătoarea până la 82, iar mingea a circulat pe 30 de pase, cu fiecare jucător spaniol participând la cel puțin o combinație!

Tiki-taka de Guinness Book. 82 de atingeri de minge, 30 de pase la rând și toți jucătorii implicați în 107 secunde!
Atât de încâlcit a fost traseul secvenței formidabile reușite de Spania de la reușita de 2-0 a lui Ayoze cu Danemarca (2-1) / Foto: captură AS

Totul a durat un minut și 47 de secunde, în care elevii lui Brian Riemer au fost doar 11 spectatori neplătitori adăugați celor 36.985 care au achitat prețul biletului la Copenhaga.

Ayoze a atins prima oară mingea și a încheiat seria cu gol!

Tiki-taka de Guinness World Record a pornit de la recuperarea lui Porro, în urma unei degajări a lui Schmeichel. Colegul lui Drăgușin de la Tottenham i-a trimis mingea celulalt goalkeeper, Raya, de unde a ajuns la Vivian, apoi înapoi la Porro și așa mai departe încă peste 100 de secunde spre 2-0!

Pe parcurs a intervenit Zubimendi, care a păstrat posesia în careul gazdelor, după care succesiunea amețitoare a continuat senzațional până la assistul oferit de Dani Olmo lui Ayoze Perez. Interesant este că atacantul de 31 de ani al lui Villarreal abia atunci a atins balonul, pe care l-a șutat către gol, imparabil!

Interminabila fază marcă înregistrată a triplei campioane a Europei a amintit de una asemănătoare, petrecută acum mai bine de 17 ani. S-a întâmplat tot la un gol de 2-0 al Furiei Roja, pe Aarhus Stadion din Danemarca, unde oaspeții aveau să învingă cu 3-1.

Tiki-taka de Guinness Book. 82 de atingeri de minge, 30 de pase la rând și toți jucătorii implicați în 107 secunde!
Faza din preliminariile Euro 2008, în care Sergio Ramos a majorat avantajul Spaniei contra Danemarcei (3-1) / Foto: captură AS

La capătul lecției de tiki-taka s-a situat Sergio Ramos, după 28 de pase, 65 de atingeri și „doar” un minut și 13 secunde.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gigi Becali a venit în Parlamentul României » Discurs pro Călin Georgescu și Potra: „Am și eu cuțit în mașină. Sunt legionar și terorist?”
Superliga
Gigi Becali a venit în Parlamentul României » Discurs pro Călin Georgescu și Potra: „Am și eu cuțit în mașină. Sunt legionar și terorist?”
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
Superliga
Porumboiu râde de Șucu la afacerea Genoa: „S-a săturat să câștige trofee în România și se duce în Italia. O ia și pe Lasconi?”
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”
Liga 2
În linie dreaptă! Anunț de ultimă oră despre viitorul stadion modern din România: „Totul este gata”

Singurul club de fotbal aflat în atenția lui Ion Țiriac » Fiul miliardarului l-a dat de gol: „A existat mereu o singură dragoste adevărată”

Schema prin care Dan Șucu va pune stăpânire pe Genoa: „Tranzacție în mediu ostil” » GSP are detalii-șoc din culisele negocierilor! Când e așteptat anunțul oficial


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează