Articol de David Marinescu - Publicat vineri, 04 august 2023 16:10 / Actualizat vineri, 04 august 2023 16:24
Jucătorul de fotbal american Tom Brady, de 7 ori câştigător al Super Bowl și unul dintre cei mai mari quarterback din istoria sportului, a devenit acţionar minoritar al echipei Birmingham City din liga secundă engleză, informează news.ro.
Legenda NFL, care s-a retras din sport în februarie, a „intrat într-un parteneriat" cu noii proprietari ai echipei engleze, Knighthead Capital Management LLC.În vârstă de 46 de ani, acesta va deveni preşedintele unui nou consiliu consultativ la St Andrew's.
„Faptul că Tom Brady s-a alăturat echipei Birmingham City este o declaraţie de intenţie. Ridicăm ştacheta la nivel mondial", a declarat cofondatorul Knighthead, Tom Wagner.
Tom Brady: „Birmingham City este un club emblematic, cu atât de multă istorie şi pasiune”
„Tom investeşte şi îşi dedică atât timpul, cât şi expertiza extinsă. În calitate de preşedinte al consiliului consultativ, Tom va avea un impact direct asupra clubului. Echipele masculine, feminine şi academice vor beneficia de cunoştinţele sale. Obiectivul pe care Tom s-a angajat să îl atingă este de a face din Birmingham City un lider respectat în materie de nutriţie, sănătate, wellness şi recuperare în întreaga lume a fotbalului", a mai spus Wagner.
Într-o declaraţie, clubul a precizat că Brady va lucra, de asemenea, îndeaproape cu consiliul de administraţie şi cu echipa de management la eforturile de marketing global şi la identificarea de noi oportunităţi de parteneriat comercial pentru club.
„Birmingham City este un club emblematic, cu atât de multă istorie şi pasiune, iar faptul de a face parte din echipă este o adevărată onoare pentru mine", a declarat Brady.
„BCFC este construit pe munca în echipă şi determinare şi sunt încântat să lucrez alături de consiliul de administraţie, conducere şi jucători. Am făcut parte din câteva echipe uimitoare la vremea mea şi abia aştept să îmi aplic perspectiva pentru a crea acelaşi succes aici, în Birmingham", a afirmat Brady.
Recunoscut pe scară largă drept unul dintre cei mai mari fotbalişti americani din istoria NFL, fundaşul a câştigat şase Super Bowl-uri cu New England Patriots şi unul cu Tampa Bay Buccaneers în 2021.
Citește și:
Lionel Messi, peste Tom Brady și Lebron James! Record stabilit după transferul la Inter Miami