Articol de David Marinescu - Publicat sambata, 27 ianuarie 2024 00:02 / Actualizat sambata, 27 ianuarie 2024 00:20
Tottenham, cu Radu Drăgușin (21 de ani) rezervă neutilizată, a fost învinsă de Manchester City, scor 0-1, în „șaisprezecimile” Cupei Angliei.
Radu Drăgușin a avut de așteptat două săptămâni până la primul meci pe Tottenham Stadium. Și va mai avea de stat până la debutul în fața propriilor suporteri.
Ange Postecoglou a mizat și în Cupa Angliei tot pe cuplul consacrat de fundași centrali, Van de Ven și Romero.
Radu Drăgușin, pe bancă în Tottenham - Manchester City
Manchester City le-a ascuns mingea londonezilor, a scuturat o dată și plasa, în minutul 5, prin Bobb, dar reușita a fost anulată de VAR pentru o poziție de ofsaid.
Dominarea s-a accentuat în ultimul sfert de oră, sub ochii lui Drăgușin, rezervă neutilizată.
Cea mai mare ocazie a venit în minutul 82, când Hojbjerg s-a încăpățânat să iasă elegant din defensivă. I-a pus mingea pe tavă lui Foden, a urmat o pasă la De Bruyne, dar belgianul a ratat ținta dintr-o poziție ideală, la 12 metri de poartă.
VIDEO. Golul lui Ake a decis duelul Tottenham - Manchester City
LATE DRAMA 🤯🤯🤯
— Emirates FA Cup (@EmiratesFACup) January 26, 2024
Nathan Aké gives @ManCity the goal they've been waiting for at the Tottenham Hotspur Stadium 😱#EmiratesFACup pic.twitter.com/jsCvFVBtBe
Guardiola n-a vrut să își încarce și mai tare programul și a forțat calificarea. În eventualitate unei remize, meciul s-ar fi rejucat pe Etihad.
Golul izbăvirii a venit în minutul 88. De Bruyne a centrat din corner, Vicario, încurcat de Ruben Dias, a respins slab. Nathan Ake a îndeplinit o formalitate, de la un metru de linia porții.
Manchester City s-a calificat în optimile de finală ale Cupei Angliei. Tottenham se concentrează acum doar pe Premier League. În ultima zi a lunii ianuarie primește vizita lui Brentford. O nouă șansă pentru debutul lui Drăgușin în fața fanilor.
FOTO. Cele mai spectaculoase imagini din Tottenham - Manchester City
FINAL. Tottenham - Manchester City 0-1
- A marcat: Ake 88
- Click AICI pentru statistici
Tottenham - Manchester City, echipe de start:
Drăgușin nu e titular, iar Postecoglou se va baza pe cuplul Van de Ven - Romero, care a jucat din primul minut cu Manchester United. Radu are șanse să intre pe parcurs, la fel ca pe Old Trafford.
Tottenham: Vicario - Pedro Porro, Romero, Van de Ven, Udogie - Hojbjerg, Bentancur - Johnson, Kulusevski, Werner - Richarlison
Rezerve: Forster, Royal, Davies, Drăgușin, Skipp, Maddison, Bryan, Santiago, Scarlett
Antrenor: Ange Postecoglou
Manchester City: Ortega - Walker, Rúben Dias, Aké, Gvardiol - Rodri, Kovacic - Bernardo Silva, Bobb, Foden - Julián Álvarez
Rezerve: Ederson, Stones, Grealish, Doku, De Bruyne, Gomez, Nunes, Susoho, Lewis
Antrenor: Pep Guardiola
VIDEO Imagini cu Drăgușin la sosirea la stadion
Ange Postecoglou: „Sunt mulțumit că ne-am atins rapid obiectivele prioritare, Radu Drăgușin și Timo Werner"
„În primul rând, sunt mulțumit că ne-am atins rapid obiectivele prioritare pentru acest mercato, un fundaș central și un jucător de atac, Radu Drăgușin și Timo Werner. Cei doi au profitat din plin de aceste zece zile de pregătire împreună cu noi, antrenamente, ajustări, de tot ce aveau nevoie.
Sunt amândoi foarte bine poziționați pentru a ne ajuta", a declarat Postecoglou joi, la centrul sportiv Hotspur Way, la conferința premergătoare meciului cu City.
Tehnicianul australian a detaliat: „Pentru noi a fost o săptămână solidă de pregătire, nu mai dură față de ceea ce facem normal, dar dusă la un nivel ridicat. Cu Radu și Timo în această construcție, am ridicat nivelul în tot ce am realizat".
Întrebat dacă Drăgușin și Werner s-au integrat rapid la planul, la ideile sale, Postecoglou a răspuns pozitiv: „S-au adaptat bine. I-am urmărit cum s-au antrenat și cum s-au integrat stilului nostru de pregătire.
Amândoi s-au adaptat deja, se simt bine alături de colegi. Au pătruns într-un grup bun. Și clubul s-a străduit să-i facă să se simtă bine și amândoi au fost extraordinari".
Citește și:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”