Articol de Aurelian Botezatu - Publicat vineri, 25 ianuarie 2013 00:00 / Actualizat joi, 24 ianuarie 2013 21:50
Managerul Allardyce e şocat. Apărătorul său, 18 ani, a suferit o comoţie cerebrală şi a avut nevoie de 9 minute de îngrijiri şi mască de oxigen înainte de a fi scos pe targă.
Cînd Daniel Potts a căzut ca fulgerat, întreg stadionul a amuţit. Ciocnirea cu jucătorul Arsenalului, Bacary Sagna, apoi impactul dur al capului cu gazonul şi amintirea "cazului Muamba" le-au făcut pielea de găină suporterilor.
"A căzut ca un mort" a fost senzaţia trăită de managerul lui West Ham, Sam Allardyce, în acel minut 82 al partidei de pe Emirates: "Şi-a pierdut cunoştinţa pentru cîteva zeci de secunde, poate un minut. Dar cînd şi-a revenit nu era pe deplin conştient. N-a răspuns coerent întrebărilor puse de medici".
Timp de 9 minute i s-au acordat îngrijiri fundaşului în vîrstă de 18 ani. Şi cu fiecare secundă care trecea, îngrijorarea printre jucători şi suporteri creştea. În cele din urmă, după ce i s-a fixat un guler de protecţie pe gît şi o mască pe figură, Potts a fost urcat pe targă, apoi transportat la spital.
Diagnosticul: "Comoţie cerebrală". Apărătorul lui West Ham a rămas şi ieri internat. Preventiv, dar şi pentru a fi supus unor investigaţii mai amănunţite.
"Noi, pe margine, eram îngrijoraţi, întrebîndu-ne de ce durează atît. Dar medicii au decis să-şi ia toate măsurile cînd au văzut că Potts nu-şi revine complet" (Sam Allardyce, manager West Ham)
2 e numărul săptămînilor ce îi vor trebui fundaşului ca să fie complet restabilit
12 minute a fost prelungit Arsenal - West Ham din cauza accidentării lui Potts
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”