Articol de Daniel Scorpie - Publicat vineri, 05 martie 2021 15:54 / Actualizat vineri, 05 martie 2021 15:54
Athletic Bilbao va juca încă două meciuri pentru trofeu în Spania, după Supercupa câștigată cu Barcelona în luna ianuarie. În aprilie, bascii vor disputa ultimul act al Cupei Regelui din 2020 și din 2021.
Bilbao va intra în istoria fotbalului spaniol, după victoria (2-1 după prelungiri) din returul cu Levante. Echipa bască s-a calificat în finala Cupei Regelui, unde o va înfrunta pe Barcelona, pe 17 aprilie. Numai cu două săptămâni mai devreme, Athletic are de disputat și ultimul act al ediției trecute a competiției, derby-ul cu Real Sociedad, amânat din cauza pandemiei în vara trecută!
Athletic Bilbao, trei finale în 2021
În total, trupa lui Marcelino va bifa trei finale pentru trofeu în Spania de la începutul anului 2021, pe prima câștigând-o deja, Supercupa Spaniei, tot împotriva trupei de pe Camp Nou, 3-2 pe 17 ianuarie la Sevilla.
Bilbao și Sociedad au vrut să joace cu spectatori
Finala Cupei Spaniei, Real Sociedad - Athletic Bilbao, din sezonul 2019/20, a fost amânată oficial pentru următorul sezon, cele două formații alegând să aștepte până când va fi posibil să se joace cu spectatori în tribune. Din cauza situației din cauza situației epidemiologice din Spania, partida se va disputa fără spectatori, chiar dacă a fost amânată cu un an.
VIDEO. Barcelona a câștigat ultima finală de Copa del Rey disputată împotriva lui Athletic Bilbao
Citește și alte știri din fotbalul internațional:
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”