Articol de Adrian Duţă - Publicat luni, 16 octombrie 2023 20:39 / Actualizat luni, 16 octombrie 2023 21:21
Real Madrid a avut câștig de cauză privind apelul la suspendarea lui Nacho, de 3 etape. Căpitanului madrilenilor i-a fost redusă suspendarea la două meciuri, astfel că va putea juca împotriva Barcelonei, pe 28 octombrie. Și David Alaba a devenit disponibil pentru El Clasico, revenit după o accidentare.
Echipa lui Ancelotti ar fi avut mari probleme în defensivă dacă cei doi nu ar fi fost disponibili pentru meciul cu Barcelona. Militao se recuperează după ce a suferit o ruptură a ligamentelor încrucișate și va reveni în 2024, iar Rudiger ar putea fi suspendat.
![România U20, prestație lamentabilă în Norvegia » Tsunami la poarta „tricolorilor”: goluri și ocazii cu nemiluita](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16102023/3120e928-01a5-4ec5-9aa9-1ffeeef726b4.jpg?width=195&height=130)
Dacă neamțul va lua gaben cu Sevilla, pe 21 octombrie, nu va avea drept de joc în El Clasico. Astfel, dacă Nacho și Alaba nu erau la rândul lor disponibili, Ancelotti nu avea niciun stoper de meserie la dispoziție.
Nacho și Alaba pot juca în El Clasico
Nacho a fost suspendat pentru un fault dur și inutil asupra lui Portu, cu Girona, în etapa #8. Căpitanul Realului a avut o intrare dură pe glezna atacantului advers pe final de meci, când scorul era 3-0, la centrul terenului.
A primit 3 etape de suspendare din partea Comisiei de Disciplină din Spania, prima fiind ispășită cu Osasuna, scor 4-0. Madrid a făcut apel și a avut câștig de cauză, suspendarea lui Nacho fiind redusă la două meciuri, potrivit AS. Astfel, el va sta pe bară și cu Sevilla și va fi apt cu Barcelona.
Din cauza marilor absențe din defensivă, Ancelotti l-a folosit pe Tchouameni pe postul de stoper cu Osasuna. Mijlocașul central la origine a făcut pereche în centrul apărării cu Rudiger.
Alaba a rămas la Madrid pentru a se recupera și nu a putut face parte din lotul Austriei la partidele din preliminarii. Spaniolii au anunțat că și-a revenit și este disponibil chiar pentru meciul cu Sevilla.
Clasamentul din La Liga
Citește și:
![Scandal în Italia! Un campion cu Napoli este acuzat că a luat împrumut jumătate de milion de dolari și nu vrea să-i mai restituie](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16102023/e158c32a-db24-4250-89a5-552df4afbad9.jpg?width=195&height=130)
![Surpriză în Ucraina! Patronul lui Shakhtar a concediat antrenorul după 105 zile și l-a înlocuit cu directorul sportiv](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16102023/b2b82569-5924-498c-8a61-14eb49fb8722.jpg?width=195&height=130)
![Dan Petrescu, invidios pe rivali: „FCSB cumpără pe bandă rulantă toți jucătorii buni din România” » Ce a spus despre succesul de la PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/1bc86ff7-b490-40e6-acee-f428f4c14217.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
![Spaniolii scriu din nou despre transferul lui Andrei Rațiu la Barcelona » Cât vor să achite catalanii pentru el + Ce alte cluburi îl mai urmăresc](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/08022025/b3f3a977-9f16-4dec-bcbf-9bc76b76bfd9.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul