INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARSENAL - CHELSEA 0-0

VIDEO Arbitrul orb » Două penalty-uri clare, altul discutabil, neacordate în Arsenal - Chelsea 0-0

Portarul Arsenalului, Ospina, îl lovește pe Oscar, care reușise să lobeze balonul peste el. Arbitrul n-a văzut însă penalty // Foto: Reuters
Portarul Arsenalului, Ospina, îl lovește pe Oscar, care reușise să lobeze balonul peste el. Arbitrul n-a văzut însă penalty // Foto: Reuters

Articol de - Publicat luni, 27 aprilie 2015 00:00

”Centralul” Michael Oliver a fost principalul responsabil pentru faptul că derby-ul londonez s-a terminat fără goluri. Și așa, Chelsea e cu o mînă pe titlu.

Jose Mourinho  are dreptate cînd pretinde că "Wenger nu-i rivalul meu". Nici într-o formă de zile mari, 9 victorii consecutive, Arsenalul lui Arsene n-a reușit să-i îngenuncheze pe albaștrii lui Jose: 0-0. A 13-a partidă fără eșec pentru tehnicianul portughez în tot atîtea dueluri cu Wenger: 7 victorii, 6 egaluri.

Rezumat VIDEO!

Meciul? Vedeta zilei a fost de departe arbitrul Michael Oliver. Un "central" cu alergie la penalty-uri! Pe primul trebuia să-l acorde lui Chelsea, după un fault al portarului Ospina la Oscar (16). Iar pe următorul "tunarilor" (35), în urma unui henț în careu comis de Cahill, la șutul lui Cazorla.

Între cele două momente, o situație controversată, cu Fabregas jenat de Cazorla, în careul lui Arsenal (23). Penalty? În Spania sau Germania, poate. Nu însă și-n Premier League.

Derby-ul și-a pierdut abrupt din spectaculozitate la reluare. Chelsea s-a mulțumit cu un joc de așteptare, Arsenal cu cîteva semiocazii și două lufturi consecutive, Ozil și Welbeck, în aceeași fază. S-a terminat 0-0, iar albaștrii sînt cu o mînă pe titlu.

6 jucătoriare Chelsea în echipa ideală a sezonului în Premier: Terry, Cahill, Ivanovici, Hazard, Matici și Diego

10 puncteavans are Chelsea în faţa lui Man. City şi Arsenal, locurile 2 şi 3 în Premier League (mai sînt 5 etape)

"Hazard? 200 milioane plus Ronaldo"

Jose Mourinho i-a răspuns prompt lui Zinedine Zidane, după ce antrenorul echipei secunde a Realului l-a lăudat pe Eden Hazard.

"Eden e scump. Dacă Realul îl vrea, trebuie să plătească 200 de milioane de lire sterline. Cîte-o sută pentru fiecare picior. Plus Cristiano Ronaldo sau Bale", a punctat managerul lui Chelsea la conferința de presă dinaintea derby-ului cu Arsenal.

EVERTON - UNITED 3-0: "Diavoli" bătuți măr

Man. United n-a avut nici o șansă ieri, pe Goodison Park. Nu trecuseră cinci minute și Everton conducea deja pe tabelă: gol McCarthy, după un slalom printre "jaloanele" din apărarea oaspeților. Replica "diavolilor"? Zero. Stones a dublat apoi avantajul, în urma unui corner (35), iar Mirallas a închis tabela: 3-0! Cea mai dură înfrîngere suferită de Van Gaal pe banca lui United.

Gerrard 500

Integralist sîmbătă, la 0-0 cu West Bromwich Albion, Steven Gerrard a bifat a 500-a apariție în Premier League în tricoul lui FC Liverpool. Cifrele mijlocașului în vîrstă de 34 de ani, care din sezonul viitor va juca în liga nord-americană, sînt impunătoare: 117 goluri, 92 de pase decisive, 32 de penaltyuri transformate (80 la sută) și de 6 ori "jucătorul lunii" în Premier.

A promovat echipa lui Tamaș

Watford, fosta formaţie a lui Gabi Tamaș, a promovat pentru a 3-a oară în istorie în Premier League, după 2-0 cu Brighton, sîmbătă, în penultima etapă din Championship.

"Tricolorul" a semnat vara trecută cu Watford, jucînd în total 461 de minute în primele 8 etape ale campionatului, pînă s-a accidentat grav la genunchi. În decembrie 2014 și-a reziliat contractul, iar apoi a semnat cu Steaua.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Superliga
Târnovanu acuză » De ce ar fi pierdut FCSB la Botoșani
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Campionate
Kosovo se laudă cu vestea istorică primită de la FIFA: „Ni se întâmplă pentru prima dată!”
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României
Handbal
Reconstrucție dură » Eșecul cu Olanda bifează o bornă negativă în istoria naționalei de handbal feminin a României

Emil Grădinescu, apeluri cu CNA în scandalul Steaua - FCSB: „Bă, nu se mai poate” » Mesaj radical în platoul GSP: „Steaua joacă cu Recolta Săhăteni!”

Vedeta din România, cu nervii la pământ din cauza lui Neymar: „S-au dus pe lângă mine 10 milioane! Poate am noroc în dragoste... și acolo e dezastru”


Comentarii (1)
ortega
ortega  •  27 Aprilie 2015, 09:13

Michael Oliver - Dima Angliei ... Sau *** , sau Tudorul , sau Avramul , sau ... ma rog , toti US 26 ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează