Articol de Daniel Scorpie - Publicat marti, 30 iulie 2019 10:48
Cristiano Ronaldo a fost premiat de ziarul Marca și a explicat că „Aveam nevoie de o altă motivaţie în carieră, după tot ce-am câştigat, o schimbare pentru a-mi putea etala fotbalul, iar sezonul trecut a fost unul de top la Juventus”.
Cristiano Ronaldo s-a întors la Madrid, dar nu ca să-l scoată pe Zinedine Zidane din impas ori să se împace cu Florentino Pérez, ci pentru a-şi ridica un nou premiu. Pentru o seară, Cristiano a fost din nou polul de atracţie din capitala Spaniei, unde a devenit „leyenda Marca”, adăugându-şi încă un trofeu în vitrină, lângă cele câştigate în nouă ani în blanco.
„Şi eu sufăr c-am plecat. Acest oraş e special, mi-a dat mult şi personal şi sper să revin curând”, i-a răspuns sincer lui Jorge, fan Real şi unul din cei cinci copii urcaţi pe scenă în tricourile echipelor la care portughezul a jucat în carieră, Sporting, Man. United, Real, Juventus şi Portugalia, şi ce au avut şansa să-l intervieveze.
„Trebuie să ai grijă de tine până la 40 de ani, dar vârsta nu este cel mai important factor. Diferenţa o face cel psihologic. Cristiano nu va dura o viaţă întreagă, totul are un sfârşit, însă mă simt încă în forţă să câştig”Cristiano Ronaldo, atacant Juventus
„Juventus va lua Liga Campionilor”
Cristiano nu regretă, totuşi, despărţirea din vara trecută: „Aveam nevoie de o altă motivaţie în carieră, după tot ce-am câştigat, o schimbare pentru a-mi putea etala fotbalul, iar sezonul trecut a fost unul de top la Juve.
Am luat titlul şi Supercupa, şi Liga Naţiunilor cu naţionala. Vreau să câştig Liga şi la Torino, nu mi-am potolit setea de trofee. Iar Juventus o va face în curând, pentru că are toate ingredientele şi planifică şi investeşte mult. Nu reprezintă însă o obsesie, depinde mulţi factori: adversari, grupe, momente, accidentări şi noroc”.
„Am rămas legat de Madrid. Aici mi-am făcut prieteni, familia, copiii, hotelul, clinica, m-am consacrat la acest club şi sunt sută la sută sigur că Real va reuşi un sezon mare. Nu exclud să mă stabilesc într-o zi aici.
Mereu sunt aceleaşi echipe ce se bat pentru Ligă, Madrid, Barça, Atlético, Juve, Bayern, Liverpool. Şi City investeşte mult, dar în fotbal nu mereu câştigă favoritele. Barça a cheltuit enorm şi nu câştigă de patru ani”Cristiano Ronaldo, atacant Juventus
15trofee a cucerit Ronaldo în 9 sezoane cu Real Madrid, între care patru Ligi şi trei Mondiale ale Cluburilor
450 de goluri şi 131 de assisturi a reuşit Cristiano în 438 de meciuri la Real, unde a luat 4 Baloane de Aur
Citește și:
Alarmă la Real Madrid: Eden Hazard a venit la pregătiri cu 7 kilograme în plus!
Imperiul sub asediu: chinezii vor fabricile din Germania la care renunță Volkswagen