Articol de Aurelian Botezatu - Publicat duminica, 10 septembrie 2017 13:16
Mourinho a refuzat să-i explice unui reporter TV de ce nu i-a strâns mâna lui Mark Hughes la finalul meciului dintre Manchester United și Stoke (2-2). În timpul meciului, managerul lui Stoke l-a împins, l-a înjurat și i-a cerut arbitrului să-l elimine.
Înaintea primului fluier, Jose Mourinho și Mark Hughes s-au îmbrățișat ca doi buni amici. Dar în timpul meciului a fos război total. La un moment dat, când încerca să-și reorganizeze defensiva, Mou a intrat în spațiul tehnic al omologului său și managerul lui Stoke l-a împins, strigându-i "Fuck Off!". Iar mai târziu i-a cerut arbitrului să-l elimine.
Urmărește AICI rezumatul VIDEO al partidei dintre United și Stoke
Managerul lui United n-a putut accepta ieșirile lui Hughes și la final l-a lăsat pur și simplu cu mâna întinsă. Chestionat apoi de un reporter TV asupra refuzului său, Mourinho i-a răspuns iritat:
"Vreau să fiu politicos. Prefer să nu-ți răspund la această întrebare pentru că e o întrebare răutăcioasă. Pare că e vina mea și nu mi se pare corect. Nu vorbesc despre lucruri prostești, sunt prea bătrân pentru așa ceva. Întrebările prostești sunt pentru oameni proști".
"L-am împins pe Mourinho, poate că de aceea a refuzat să-mi strângă mâna. Sau poate că a fost rezultatul de vină. Managerii echipelor mari nu reacționează prea bine când rezultatul nu-i avantajează"
Mark Hughes, manager Stoke City
Marea iubire a lui Ion Țiriac are o afacere de succes » Cu ce se ocupă femeia: „M-a ajutat”