INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MONDIALUL CLUBURILOR

VIDEO El Lider Maximo » Cristiano a adus o nouă Cupă Mondială a Cluburilor în vitrina Realului

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de - Publicat sambata, 16 decembrie 2017 20:54

Real și-a păstrat titlul mondial, prin succesul 1-0 cu Gremio, majorându-și recordul la 26 de trofee internaționale cu al 6-lea triumf contra campioanei AmSud. Ronaldo și-a pus semnătura și pe această cupă.

Real Madrid rămâne lider mondial. S-a impus la Abu Dhabi și împotriva lui Grêmio (1-0). Campioana Europei a dictat ritmul și a avut marile ocazii ale primei reprize. Numai că Ronaldo n-a nimerit ținta.

Benzema și Isco au prins o zi slabă, doar Modrici a creat pericol la mijloc, însă cel mai aproape de gol s-a aflat Carvajal. Geromel i-a salvat pe brazilieni, respingând din fața porții. Dincolo, Edilson a vrut să-l imite pe Roberto Carlos, cu o "rachetă" puțin peste bara transversală.

A ochit gaura în zid

Cristiano și-a amintit de declarația lui Renato și i-a dovedit antrenorului rivalilor cine e mai bun. I-a răspuns în teren din specialitatea sa, lovitura liberă.

A profitat de gaura deschisă în zid și, de la 25 de metri, l-a păcălit pe Grohe: șut cu pământul (53). Și imediat putea semna "dubla", păcat că reușita i-a fost anulată de ofsaidul lui Benzema, ce-i pasase! Nu a fost 2-0, Modrici lovind și bara. 

Golul lui Ronaldo din lovitură liberă, din două unghiuri:

cris 1

cris 2

6 Mondiale ale Cluburilor și Cupe Intercontinentale a câștigat Real Madrid

5 trofee au cucerit Los Blancos în 2017, Liga, titlul, Supercupa Spaniei, Supercupa Europei, CM al Cluburilor, premieră în istoria clubului

53 de goluridin lovitură liberă directă are Ronaldo: 14 la United, 32 la Real Madrid, 7 cu Portugalia

Citește și:
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Superliga
Lovitură » Claudiu Niculescu semnează și va antrena în Superliga după 8 ani!
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Superliga
Pleacă de la FCSB! Ultimele decizii ale lui Gigi Becali l-au convins să își caute o altă echipă » Sunt negocieri tot în Superliga
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Campionate
Ianis Hagi, „dublă” în Cupa Turciei! Alanyaspor a urcat pe primul loc
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
Superliga
Hermannstadt a luat decizia în cazul lui Dorinel Munteanu, după eșecul brutal cu Rapid
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Concedieri la Dacia: până la 50.000 de euro pentru cei care pleacă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

Studiu șocant citat de Guardian: „Aceste alimente sunt atât de nocive încât ar trebui tratate mai degrabă ca țigările, nu ca hrană!”


Comentarii (1)
otelul88
otelul88  •  16 Decembrie 2017, 21:58

Omul-record!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează
Close