Articol de GSP - Publicat marti, 13 noiembrie 2018 22:18
Miguel Cardoso este noul antrenor al celor de la Celta Vigo. Acesta a fost prezentat azi într-o conferință de presă, însă a făcut o gafă groaznică.
În loc să spună că este bucuros de faptul că a preluat-o pe Celta, acesta a zis că e fericit că se află pe banca lui Deportivo, formație unde el a activat în sezonul 2012-2013, ca secund al lui Domnigos Paciencia.
"Un mare mulţumesc preşedintelui, conducerii sportive că au crezut în mine şi în echipa mea tehnică, e o onoare să antrenez Real Club Deportivo.... ăăăăă Celta", a spus portughezul, conform AS.
Celta Vigo l-a demis pe Antonio Mohamed după înfrângerea din ultima etapă cu Real Madrid, scor 2-4. Miguel Cardoso a antrenat echipa lui Ciprian Tătărușanu, FC Nantes.