Articol de Theodor Jumătate - Publicat joi, 28 decembrie 2017 09:58
Manchester City s-a impus în fața celor de la Newcastle, 1-0, gol Sterling. Scorul strâns nu a reflectat însă ce s-a întâmplat pe teren: în prima repriză, City a avut o posesie de 83 la sută pe terenul echipei lui Rafa Benitez și 15 ocazii de gol, legând nu mai puțin de 449 de pase!
Manchester City se pregătește de primul său titlu în Premier League cu Guardiola. Are 15 puncte în fața locului 2 după al 11-lea succes la rând în deplasare. Numai recorduri.
Unde e Pep Guardiola e fotbal, e spectacol, e o echipă invincibilă. Spre sfârșitul perioadei Barcelona, unde a cucerit 14 trofee în 4 sezoane și a avut o serie de 14 victorii în campionat, Guardiola spunea: "Nimeni nu va mai domina LaLiga în stilul nostru". Când era la Bayern, după 7 cupe în 3 ani și 19 succese consecutive în Bundesliga, prevestea: "E dificil să vezi pe cineva care să conducă o competiție internă așa cum am făcut-o noi".
El poate bate propria performanță
A greșit. A plecat în Anglia, la Manchester City, și, la a doua stagiune, controlează Premier League ca nimeni altul și se apropie amenințător de recordul de victorii al lui Bayern într-un campionat din Top 5 Europa. Are deja 18 victorii și, cu alte 3 puncte pe 31 decembrie, în fața lui Crystal Palace, va intra în noul an cu încă o performanță. De parcă nu ar fi trecut deja de limita imposibilului la InterCity.
De miercuri seară, după 1-0 la Newcastle, e singurul cu 11 succese la rând în deplasare în Premier și are 15 puncte distanță față de Mou și Man. United la Craciun!
Vezi aici VIDEO cu rezumatul meciului Newcastle - Manchester City
Toate strategiile dejucate
Pep vorbește despre cei 18 adversari pe care i-a învins unul după altul: "Am jucat împotriva unor echipe care au făcut presing avansat sau presing în propria jumătate, care au încercat să ne surprindă cu contraatacuri sau doar cu faze fixe. Sau contra lui Tottenham, care a vrut să iasă în față și să atace. Și totuși, am reușit să-i batem pe toți".
"Cine îl are pe Messi?"
Titlul e al lui City. Dar Champions League? Un reporter britanic l-a provocat pe Guardiola la ultima conferință de presă. A primit un răspuns savuros:
- Este Manchester City favorită și în Liga Campionilor?
- Cine îl are pe Messi?
- Barcelona.
- Iată favorita!
"Ăsta e detaliul magnific al fotbalului. Orice manager al oricărei echipe poate juca în orice fel, făcând totul ca să te prindă în capcană, dar tu reușești să-i învingi pe toți. City a găsit mereu o cale spre victorie. Nu e ușor să păstrezi concentrarea în această perioadă, toată lumea e în vacanță, toată lumea are petrecere acasă. Totuși, am reușit.
Suntem fericiți când mai depășim un record, însă, când pregătim un meci, nu discutăm despre recorduri, vorbim doar despre ce trebuie să facem ca să câștigăm" Pep Guardiola, manager Manchester City
200 de goluri a marcat Manchester City cu Guardiola manager în 85 de meciuri jucate într-un an și jumătate (Agüero are cele mai multe, 48, urmat de Sterling, 27)
42 de victoriiare Pep Guardiola în Premier League, dar e de-abia al doilea 1-0 (primul, cu Chelsea pe Stamford Bridge, în septembrie)
Iar s-a accidentat Kompany
Miercuri, după numai 10 minute, căpitanul Kompany a suferit o nouă leziune musculară. Fundașul belgian, care stă mai mult prin spitale decât pe teren în ultimii ani, i-a cedat banderola lui Fernandinho și a părăsit terenul. De nervi, a dat câțiva pumni în scaunul pe care urma să-l ocupe pe banca de rezerve. "Iar s-a accidentat Vincent, așa cum se tot întâmplă de trei ani", a comentat Guardiola.
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”