Articol de GSP - Publicat miercuri, 20 august 2014 00:00 / Actualizat miercuri, 20 august 2014 02:51
Supercupa Spaniei dintre Real Madrid şi Atletico Madrid, 1-1, a avut parte de un moment interesant înaintea startului jocului.
Aflaţi pe tunel unde aşteptau momentul ieşirii pe teren, Arbeloa şi Casillas s-au ignorat reciproc. Fundaşul i-a îmbrăţişat pe rînd pe Carvajal, Bale, Marcelo şi Pepe, iar cînd a ajuns în dreptul portarului spaniol a trecut fără a-l băga în seamă.
Cei doi coechipieri de la Real Madrid şi de la naţionala Spaniei nu-şi vorbesc de luni de zile, ştiut fiind faptul că Arbeloa este unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Diego Lopez, fostul rival al lui Casillas din poarta madrilenilor, transferat la AC Milan. Mai mult decît atît, fundaşul este unul dintre puţinii fotbalişti care au fost de partea lui Jose Mourinho în momentul cînd antrenorul portughez se certase cu Iker.
Vezi VIDEO cu faza cînd Arbeloa a trecut nepăsător pe lîngă Iker