INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ATLETICO MADRID - REAL MADRID 0-0

VIDEO Remiză încinsă între Atletico și Real, 0-0 » Campioana Europei a sărit la gâtul arbitrilor

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de GSP - Publicat sambata, 18 noiembrie 2017 23:30

Atletico Madrid a remizat pe teren propriu, 0-0, în partida disputată împotriva lui Real Madrid, în etapa a 12-a din Spania. 

În ciuda rezultatului, meciul a fost marcat de mai multe decizii contestate luate de centralul Fernández Borbalán, acuzat că ar fi privat echipa antrenată de Zinedine Zidane de două lovituri de la 11 metri.

Prima fază l-a avut în prim-plan pe Sergio Ramos și s-a petrecut în minutul 38, când fundașul a încercat să reia spre poartă o minge primită de la Casemiro, însă a fost lovit cu gheata în figură de Lucas.

Centralul a lăsat jocul să continue, deși mai apoi Ramos a avut nevoie de îngrijiri medicale, iar în partea a doua a meciului a fost schimbat.

Vezi AICI rezumatul VIDEO al partidei

Cea de-a doua fază a avut loc în minutul 58, când oaspeții au acuzat un henț al lui Juanfran, pentru ca în minutul 83 Borbalán să le mai refuze o lovitură de la 11 metri celor de la Real, când Godin a lovit balonul cu mâna în careu.

Cele două formații rămân la egalitate de puncte, pe locurile trei și patru în La Liga, la trei puncte în spatele Valenciei, care are un meci mai puțin disputat, și la 10 în urma Barcelonei.

Atletico Madrid - Real Madrid 0-0

Atletico Madrid: Oblak - Juanfran, Godin, Savici, Lucas - Saul, Thomas, Gabi, Koke - Correa, Griezmann
Rezerve: Moya - Filipe Luis, Gimenez, Carrasco, Gaitan, Torres, Gameiro
Antrenor: Diego Simeone

Real Madrid: Casilla - Carvajal, Varane, Ramos, Marcelo - Modrici, Casemiro, Kroos - Benzema, Isco, Ronaldo
Rezerve: Moha - Nacho, Theo, Lucas, Asensio, Mayoral, Ceballos
Antrenor: Zinedine Zidane

 
 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga
Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
Superliga
Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”


Comentarii (15)
balauru48
balauru48  •  19 Noiembrie 2017, 10:37
Postat de dinamo_fan pe 18 Noiembrie 2017, 23:33

daca Realul primea 5 penaltyuri meciul asta nu se supara nimeni.

Deci Real e un fel de fcsb? Pastrand diferentele intergalactice colosal inegale.

sexilian
sexilian  •  19 Noiembrie 2017, 09:43

casele de pariuri lucreaza modern......

roadghost
roadghost  •  19 Noiembrie 2017, 01:17

Gsp a uitat sa ne precizeze cel mai important aspect al jocului : C. Ronaldo seamana la fizic cu Florin Tanase, este opinia irefutabila a scouterului MM, care la puscarie s-a versat in tranzactii comerciale non-monetare de tip barter.

Vezi toate comentariile (15)
Comentează