Articol de George Titus Albulescu - Publicat luni, 30 ianuarie 2017 15:12
Bastian Schweinsteiger a fost introdus titular pentru prima dată în acest sezon în partida dintre Manchester United și Wigan (4-0) din 16-imile Cupei Angliei și i-a demonstrat lui Jose Mourinho că poate fi un jucător util echipei.
Mijlocașul german, care jucase doar 16 minute în turul precedent din FA Cup, a fost aruncat în luptă din primul minut al partidei cu Wigan de antrenorul portughez, care și-a odihnit câțiva dintre oamenii de bază, precum Ibrahimovici, Pogba sau Herrera.
Schweinsteiger a răspuns prin evoluția sa ”exilului” impus de Jose Mourinho, care l-a ținut în afara lotului lui Manchester United aproape tot sezonul. Prima izbândă a fotbalistului a fost în minutul 44, când a centrat ideal pentru Fellaini, care a deschis scorul pentru ”diavolii roșii”.
A doua realizare a germanului s-a petrecut în minutul 81, când fotbalistul în vârstă de 32 de ani a înscris cu o execuție spectaculoasă din interiorul careului mic, pecetluind scorul final, 4-0 în favoarea echipei de pe ”Old Trafford”.
VIDEO cu golurile
Mourinho a dat explicații la conferința de presă, despre viitorul lui Schweinsteiger la Manchester United. ”Nu avem mulți jucători, iar la mijloc nu sunt multe opțiuni, așa că el rămâne o variantă. El va fi trecut și pe lista din Europa League, deoarece s-au creat locuri prin plecările lui Depay și Schneiderlin”.
Fotbalistul german a fost utilizat de antrenorul portughez doar de 3 ori în acest sezon, evoluând în 2 partide din FA Cup și un meci în Cupa Ligii, în noiembrie, contra lui West Ham. Ultima oară când a fost titular s-a întâmplat pe 9 ianuarie 2016, în fața lui Sheffield United.

”Diavolii roșii” vor întâlni într-o dublă manșă pe St. Etienne în 16-imile din Europa League, pe 16 februarie (acasă) și o săptămână mai târziu, în deplasare.
Sursa: mirror.co.uk
![Presa din Grecia se teme de un aspect din București, înainte de FCSB - PAOK](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/9aad62a5-06be-478a-9fba-0c839ad59f7c.jpg?width=195&height=130)
![CSM București - Gloria Bistrița, meciul pe care îl va urmări toată Europa! Rezultatul care le trimite pe ambele în faza următoare din Liga Campionilor la handbal feminin](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/921527a9-cdc4-4ec1-a269-3f8f8d93b8bc.jpg?width=195&height=130)
![Noi reacții în scandalul Sinner » Medvedev, Wawrinka, Kyrgios și Kafelnikov atacă: „WADA e cea mai coruptă organizație! Poți ajunge la orice înțelegere vrei, chiar dacă ești vinovat”](https://cacheimg.gsp.ro/autocrop/smp-images-production/gsp.ro/16022025/0098eb32-61c6-4686-bb69-cac80fd263da.jpg?width=195&height=130)
Anunț MAJOR: Jannik Sinner a acceptat 3 luni de suspendare din tenis! » Cum a motivat gestul