Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat vineri, 10 mai 2024 17:39 / Actualizat vineri, 10 mai 2024 19:41
PSG ar fi interesată de transferul lui Vinicius Junior (23 de ani), extrema stângă de la Real Madrid.
În această vară, parizienii se vor despărți de starul Kylian Mbappe (25 de ani), care cel mai probabil va face pasul la Real Madrid. Cei de la PSG doresc să aducă un înlocuitor de marcă și vor să forțeze transferul starului de la Real Madrid.
Pentru a-l aduce pe brazilian, PSG este gata să ofere 300 de milioane de euro, potrivit Fichajes.com.
Dacă mutarea s-ar materializa, transferul brazilianului ar fi de departe cel mai costisitor din istoria fotbalului.
TOP 5 transferuri din istorie:
- 1. Neymar - 222 milioane de euro (de la Barcelona la PSG).
- 2. Kylian Mbappe - 180 de milioane de euro (de la Monaco la PSG)
- 3. Ousmane Dembele - 140 de milioane de euro (de la Dortmund la Barcelona)
- 4. Coutinho - 135 de milioane de euro (de la Liverpool la Barcelona)
- 5. Joao Felix - 127 de milioane de euro (de la Benfica la Atletico)
Totuși, șansele ca fotbalistul să o părăsească pe Real Madrid sunt mici. Vinicius este fericit la actualul club, pentru care a înscris 21 de goluri în acest sezon. Contractul dintre Real și Vini este „blindat”. Sud-americanul are o clauză de reziliere în valoare de un miliard de euro, iar înțelegerea expiră în vara anului 2027.
Aceeași sursă susține că Real Madrid nu dorește să îl vândă pe brazilian în viitorul apropiat, ținând cont de faptul că Florentino Perez vrea să creeze o echipă plină de staruri, care să domine Europa în următorii ani.
Luka Modric, Toni Kroos, Nacho și Dani Carvajal pot intra în istoria fotbalului după finala Champions League dintre Real Madrid și Borussia Dortmund. Cei 4 pot ajunge la 6 trofee în cea mai importantă competiție europeană pentru cluburi.
Nacho, Carvajal, Modric și Kroos pot ajunge la 6 Ligi ale Campionilor
Modric, Kroos, Nacho și Carvajal au în acest moment 5 Ligi ale Campionilor în palmares. Dacă Real Madrid ia trofeul pe 1 iunie, pe Wembley, atunci ei ar ajunge la 6 trofee în Champions League și l-ar egala pe legendarul Paco Gento, singurul jucător din istorie care a câștigat 6 Ligi/Cupe ale Campionilor Europeni.
Mai sunt alți 6 jucători cu 5 UCL în palmares, 5 dintre ei cu trecut „blanco”: Marcelo, Casemiro, Benzema, Bale și Cristiano Ronaldo. Primii au câștigat doar cu Real, Ronaldo are una și cu Manchester United.
Al șaselea jucător cu 5 Champions League în carieră e Paolo Maldini, toate câștigate cu AC Milan.