Articol de Daniel Scorpie - Publicat duminica, 05 februarie 2023 13:11 / Actualizat duminica, 05 februarie 2023 13:11
Vlad Chiricheș (33 de ani), titular în eşecul suferit de Cremonese în partida cu Lecce (0-2), a greșit sâmbătă la al doilea gol al oaspeților și a fost schimbat în minutul 74. „A suferit în repriza a doua”, scrie Gazzetta dello Sport, care l-a notat cu 5,5.
Cremonese a decontat sâmbătă în Serie A oboseala acumulată în Cupa Italiei și a mai pierdut un meci, 0-2 acasă cu Lecce. Meci în care a revenit titular Vlad Chiricheș, menajat de antrenorul Ballardini la mijlocul săptămânii, stoperul român neputând ține ritmul din trei în trei zile.
Căpitanul naționalei nu a prins finalul partidei în teren, fiind substituit în minutul 74 de Aiwu. Cu puțin timp înainte, oaspeții își majoraseră diferența pe tabelă, la o fază în care Chiricheș a fost superficial și nu l-a împiedicat pe Strefezza să șuteze din afara careului.
Vlad Chiricheș a jucat din experiență
Presa italiană i-a acordat calificative de trecere, notându-l cu 5,5. „Colombo s-a mișcat mult în zona lui. A suferit în repriza a doua”, a remarcat Gazzetta dello Sport. „Câteva bune apariții la închidere, pe lângă experiența care-i permite să fie la locul și momentui potrivit. Totuși, are parte de vină la golul lui Strefezza, pe care nu-l blochează, intervenind în acea fază cu întârziere”, a completat agenția Tuttomercatoweb.com.
La reușita cu capul a lui Baschirotto nu putea face mare lucru, fundașul central giallorosso nefiind omul lui în marcaj.
Vlad Chiricheș a folosit pasa lungă
Mai generos în aprecieri a fost portalul cuoregrigiorosso.com, care a scos în evidență doar aspectele pozitive: „Și-a folosit experiența și istețimea în duelurile cu tânărul Colombo și a câștigat multe dueluri. A construit jocul din spate cu calitate, iar lansările sale lungi au fost singura armă a lui Cremo împotriva unei defensive «joase», ca a lui Lecce. Nota 6.5”.
VIDEO. Rezumatul meciului Cremonese-Lecce (0-2)
Răzvan Marin a primit critici din partea presei italiene: „A pierdut multe mingi”
Răzvan Marin n-a mai repetat evoluțiile bune din ultima vreme, cedând fără drept de apel sâmbătă, 0-2 cu AS Roma. Gazzetta dello Sport i-a apreciat evoluția în nota echipei, 5,5, și a scris despre mijlocașul lui Empoli că „a încercat să fie mereu implicat în miezul jocului, dar a greșit mult la construcție. A pierdut cele mai multe baloane, 20”.
Iar Corriere dello Sport a punctat: „A căutat să organizeze jocul și să tamponeze construcția adversarilor”. Tuttomercatoweb.com l-a văzut copleșit de mijlocul Romei și a scris că „nu a mai fost așa precis la fazele fixe și o eroare a lui era să conducă a un gol al lui Abraham”.
VIDEO. Rezumatul meciului Roma-Empoli (2-0)
Toșca a rămas fără antrenor la Benevento
Nici n-a ajuns bine la Benevento că Alin Toșca schimbă banca tehnică. Fabio Cannavaro a fost demis după 1-2 cu Venezia, într-un meci în care fundașul român a fost integralist. La fel, Olimpiu Moruțan și Adrian Rus la Pisa (0-1 cu Sudtirol), ultimul nimerind bara după o lovitură liberă.
Marius Marin a lipsit la toscani, fiind suspendat. Și Daniel Boloca a absentat din formația liderului Frosinone (2-0 la Como) din cauza unei accidentări.
Citește și:
VAR-ul a validat golul unui jucător aflat pe banca de rezerve în meciul Atletico Madrid - Getafe
N-a trecut peste euforia din Qatar! Dezvăluirea unui campion mondial: „Fac asta zi de zi!”