INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PROPUNERE

Xavi a găsit mijlocașul perfect pentru FC Barcelona: "Știe cum să organizeze jocul, cum să se apere, să dribleze și să atace"

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Cristian Toma - Publicat duminica, 21 mai 2017 11:38

Xavi Hernandez consideră că mijlocașul lui PSG, Adrien Rabiot ar putea fi o soluție pentru FC Barcelona.

Rabiot a impresionat în acest sezon prin evoluțiile sale. În presa locală au apărut, însă, speculații potrivit cărora francezul este nemulțumit de tactica antrenorului principal, Unai Emery.

38 de partidea disputat francezul în acest sezon în toate competițiile, reușind 3 goluri și 5 pase de gol

Cu toate acestea, el este văzut de conducerea clubului drept o piesă de bază a echipei în sezoanele următoare și nu va fi lăsat să plece.

Legendarul jucător al Barcelonei, Xavi, care evoluează în prezent în prima ligă din Qatar, la Al-Sadd a declarat într-un interviu acordat cotidianului francez Le Parisien că Rabiot ar fi potrivit pentru gruparea catalană, enumerând și principalele calități ale internaționalului francez.

3 meciuria bifat Rabiot în tricoul naționalei de seniori a Franței debutând în 2016

"Îmi place mult de Rabiot. Ar putea juca pentru Barça și s-ar adapta ușor. El știe cum să organizeze jocul, cum să se apere, să dribleze și să atace. Este un jucător complet indiferent că are sau nu mingea", a spus Xavi.

Rabiot și-a terminat junioratul la PSG și a debutat în 2012 la echipa de seniori sub comanda lui Carlo Ancelotti. Mijlocașul în vârstă de 22 de ani este cotat de site-ul de specialitate transfermarkt.de la 12 milioane de euro. El mai are contract cu gruparea din Ligue 1 până în iulie 2019.

surse: goal.com, leparisien.fr, sport-english.com

Citește și:
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Superliga
FCSB se mută la Craiova » Decizia oficialilor campioanei
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Special
Se lucrează într-un ritm uluitor la Stadionul Dinamo: arena din Ștefan cel Mare este deja 50% demolată » GSP a intrat pe șantier
Mircea Lucescu a fost din nou internat de urgență » Toate detaliile
Nationala
Mircea Lucescu a fost din nou internat de urgență » Toate detaliile
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
Stiri extrasport
I-au prins! Kim Kardashian se iubește cu unul dintre cei mai cunoscuți sportivi din lume
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Profit.ro
„Dacia Duster pentru bogați”. Noul SUV a atras atenția VIDEO&FOTO
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Matei Popa la raport: iată ce nu a făcut nici măcar o dată noul portar de la FCSB!

„Părul fetei arde vâlvătăi... Zbor final! Stop!” » GSP publică o serie specială, la 50 de ani de la perfecțiunea olimpică a gimnasticii: „Nadia, 10 la Montreal”


Comentarii (3)
balauru48
balauru48  •  21 Mai 2017, 13:49
Postat de jack_the_stripper pe 21 Mai 2017, 12:29

Asta nu stie cum se scrie. Tot n-a invatat ca nu se pune spatiu inainte de semnele de punctuatie... Ce sa ceri la liga a 5-a?

Tu le stii pe toate dar tot un prostalau ramai! Cum draq se face!?

jack_the_stripper
jack_the_stripper  •  21 Mai 2017, 12:29
Postat de ortega pe 21 Mai 2017, 12:16

Ăsta știe ce spune . Rabiot e super-jucător ... Organizează jocul excelent , e dispus la efort , la vârsta lui dă dovadă de o maturitate surprinzătoare ... Am mai comentat io de Rabiot luna trecută , că nu mi-a plăcut , dar e bun-bun ...

Asta nu stie cum se scrie. Tot n-a invatat ca nu se pune spatiu inainte de semnele de punctuatie... Ce sa ceri la liga a 5-a?

ortega
ortega  •  21 Mai 2017, 12:16

Ăsta știe ce spune . Rabiot e super-jucător ... Organizează jocul excelent , e dispus la efort , la vârsta lui dă dovadă de o maturitate surprinzătoare ... Am mai comentat io de Rabiot luna trecută , că nu mi-a plăcut , dar e bun-bun ...

Vezi toate comentariile (3)
Comentează