Articol de Theodor Jumătate - Publicat marti, 07 noiembrie 2023 12:29 / Actualizat marti, 07 noiembrie 2023 20:18
La 51 de ani, Zinedine Zidane se pregătește să vină la Olympique Marseille, club ce va fi vândut în ianuarie de către americanul Frank McCourt Fondului Public de Investiții al Arabiei Saudite, cu care antrenorul francez are deja un acord.
Născut la Marseille, în urmă cu 51 de ani, Zinedine Zidane nu a jucat și nu a antrenat niciodată la OM, spre dezamăgirea fanilor alb-albaștri. La un deceniu după startul celei de-a doua cariere, ca tehnician, e foarte posibil ca legenda Hexagonului să ajungă pe Velodrome în viitorul apropiat. S-au făcut multe speculații în ultima vreme, acum pare mai aproape ca niciodată.
Acord pentru Zinedine Zidane: Marseille, 200 de milioane pentru transferuri
Mai întâi, France Bleu Provence a anunțat că Zidane a acceptat să o preia pe Olympique, dar numai în cazul în care echipa ar fi vândută Fondului Public de Investiții al Arabiei Saudite (PIF), care a cumpărat și Newcastle în 2021.
Ulterior, David Berger, jurnalist la Canal + (preluat de Le 10Sport), a dezvăluit că americanul Frank McCourt e pe punctul de a încheia un acord cu autoritățile saudite în perioada imediat următoare. Înțelegere care ar putea fi oficializată la începutul anului viitor.
PIF ar plăti 400 de milioane de euro pentru club și ar avea pregătite 200 de milioane numai pentru transferuri. Sumă pe care Zidane ar decide cum să o investească în mercato.
Gennaro Gattuso va pleca și va veni Zinedine Zidane
Deocamdată, Gennaro Gattuso e pe banca marseillezilor. Italianul, 45 de ani, chemat de urgență după plecarea lui Marcelino, încearcă să readucă formația pe linia de plutire.
11 trofeea cucerit Zinedine Zidane ca antrenor al lui Real Madrid, inclusiv 3 Ligi ale Campionilor (2016, 2017, 2018)
Dar, în șase meciuri în Ligue 1 și Europa League, are două înfrângeri (ambele în campionat) și două egaluri. E pe locul 9 în Franța, la jumătatea clasamentului după 11 etape. Odată cu sosirea saudiților, Gattuso va fi înlocuit de Zidane.
Zinedine Zidane nu a mai antrenat de doi ani și jumătate
Zinedine nu a mai antrenat din 27 mai 2021, când s-a despărțit a doua oară de Real Madrid. A visat mereu să fie selecționerul naționalei țării sale, însă Didier Deschamps nu renunță la „cocoșii galici". De peste 11 ani pe banca „Les Bleus”, mai are contract până în 2026, după Campionatul Mondial.
263 de meciuria stat Zidane pe banca lui Real în cele două mandate: 174 de victorii, 53 de egaluri, 36 de eșecuri (golaveraj 605-267)
Citește și:
Rapid a depășit-o pe FCSB și e deasupra tuturor într-un top esențial! » Cum stau CFR și CSU Craiova
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”