Articol de Adrian Duţă - Publicat vineri, 25 noiembrie 2022 22:52 / Actualizat marti, 16 mai 2023 18:46
Anglia - SUA s-a terminat 0-0, într-un meci din etapa #2 a grupei B de la Campionatul Mondial din Qatar. După 6-2 cu Iran în prima etapă, englezii au făcut un meci modest cu americanii.
- Anglia și SUA sunt în Grup B, alături de Țara Galilor și Iran
Rezultatele etapei #1 din grupele Campionatului Mondial
Englezii au început în atac meciul și au fost la un pas de deschiderea scorului în minutul 10. Saka a centrat bine pentru Kane, iar șutul căpitanului englez a fost blocat cu dificultate de un fundaș advers.
Americanii au replicat prin Wright. Atacantul a ajuns cu noroc la minge în minutul 17, apoi a trimis puțin pe lângă poartă. Următoarea șansă a fost tot a americanilor. McKennie a primit o centrare perfectă din dreapta, dar a șutat mult peste poartă dintr-o poziție centrală. Jucătorii din SUA au continuat să pună probleme mari englezilor. Naționala Albionului a scăpat de gol cu mare de noroc în minutul 31, când Pulisic a zguduit transversala cu o bombă trimisă cu piciorul stâng.
Anglia a răspuns chiar înainte de pauză. Mount a șutat puternic pe jos, din afara careului, și l-a întins serios pe portarul Turner, care a respins în corner. În repriza a doua, ritmul jocului a scăzut considerabil, la fel ca fazele de poartă. În primele 30 de minute din repriza a doua nu a existat nicio ocazie la cele două porți. SUA a fost mai prezentă în jumătatea engleză în prima parte a reprizei secunde, dar fără finalitate.
Kane ar fi putut fi salvatorul Angliei
Americanii au încercat să amenințe prin centrări, însă Maguire a dat cu capul în toate mingile trimise în careul Albionului. Nici intrările lui Grealish și Rashford nu au dinamitat jocul. Anglia pur și simplu nu a găsit soluții să desfacă apărarea americană.
Elevii lui Southgate au avut al doilea corner în meci abia în minutul 90. Salvarea ar fi putut veni de la Kane, în minutul 90+3. Atacantul a fost găsit bine de o centrare din lovitură liberă. Doar că execuția sa cu capul a trecut mult pe lângă poartă, în ciuda poziției foarte bune.
FINAL. Anglia - SUA 0-0
Anglia - SUA, echipe de start
Anglia: Pickford - Trippier, Stones, Maguire, Shaw - Rice, Bellingham - Saka, Mount, Sterling - Kane
Rezerve: Alexander-Arnold, Coady, Dier, Foden, Gallagher, Grealis, Henderson, Phillips, Pope, Ramsdale, Rashford, Walker, B.White, Wilson
Selecționer: Gareth Southgate
SUA: Turner - Dest, Zimmerman, Ream, Robinson - McKennie, Adams, Musah - Weah, Wright, Pulisic
Rezerve: Aaronson, Acosta, Carter-Vickers, Ferreira, Horvath, Johnson, Long, Moore, Morris, Reyna, Roldan, Sargent, Scally, Yedlin
Selecționer: Gregg Berhalter
Stadion: Al Bayt Stadium
Arbitru: Jesus Valenzuela
Citește și:
Primul pas făcut în spate de FIFA și Qatar! Anunț de ultimă oră la Campionatul Mondial
Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”